ACTUALITATE Acum 7 ore, 25 minute

ISU Covasna: lecții de siguranță pentru copii la Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Baraolt

de Ștefania Găvăneci | 199 vizualizări

Cu ocazia Zilei Internaționale a Reducerilor Riscurilor de Dezastre, pompierii din județul Covasna le oferă copiilor și adolescenților șansa să descopere cum se protejează în situații de urgență și să facă asta într-un mod distractiv. Pe 11 și 13 octombrie, ISU Covasna organizează mai multe activități interactive și puncte de informare.

Inspectoratul subliniază că, în fața dezastrelor, cunoașterea poate fi cea mai puternică formă de protecție. 

Cu cât îi învățăm mai devreme pe copii cum să acționeze și cum să se protejeze, cu atât cresc șansele unei societăți mai pregătite.  Conștientizarea riscului începe cu educația. Iar educația începe cu noi”, se arată în comunicatul de presă transmis de ISU Covasna. 

Astfel,  sâmbătă, 11 octombrie, între 11:00 și 16:00, pompierii îi așteaptă pe vizitatori în parcarea Dedeman din Sfântu Gheorghe pentru prezentarea tehnicii de intervenție și demonstrații de prim-ajutor. În același interval orar, la Sepsi Value Center și Dedeman, va fi amenajat un punct de informare preventivă, unde cei mici și părinții pot primi broșura „Copii protejați, comunitate sigură” și alte materiale utile pentru oportunități de carieră, precum și informații despre programul național „Voluntar din pasiune”.

Pe 13 octombrie, între orele 10:00 și 14:00, sediile subunităților de intervenție, Detașamentele de Pompieri Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, Stația de Pompieri Întorsura Buzăului și punctul de lucru Baraolt, vor organiza „Ziua Porților Deschise pentru copii”

Pe 13 octombrie, întreaga lume marchează Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor de Dezastre. Potrivit legii, dezastrul este un eveniment rezultat în urma declanșării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și care, prin amploare, intensitate sau consecințe, atinge ori depășește nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență. 

Sursa foto: ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.