IPS Ioan Selejan îi invită la discuţii pe reprezentanţii administraţiilor din Covasna şi Harghita
Autorităţile judeţene din Covasna şi Harghita ar urma să aibă în curând o serie de întâlniri cu Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Înalt Prea Sfinţia Sa (IPS) Ioan Selejan, şi cu ministrul Internelor, Vasile Blaga.
Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că a avut recent o întâlnire privată cu IPS Ioan Selejan, în urma căreia au stabilit iniţierea unor întâlniri şi discuţii cu reprezentanţii judeţelor Covasna şi Harghita, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene, și la care va fi invitat și Vasile Blaga.
Potrivit lui Gyorgy Ervin, întâlnirile vor viza probleme la ordinea zilei din cele două judeţe, IPS Ioan arătându-se îngrijorat spre exemplu de faptul că mormintele aparţinătoare diverselor culte nu au primit deloc finanţări pentru îngrijire în ultimii ani. Pe lângă acestea, temele discuţiilor vor aborda şi situaţia retrocedărilor din Covasna şi Harghita.
„Vor fi discuţii pe mai multe teme, nu doar pe un segment îngust. Sunt convins că dacă vom începe discuţiile, fiecare va spune ce anume îl doare, încercând să găsim soluţii spre beneficiul tuturor. Sperăm că întâlnirea va avea loc în următoarea lună, inclusiv cu participarea lui Vasile Blaga“, a explicat Gyorgy Ervin.
Prefectul a mai arătat că întâlnirile cu reprezentanţii cultelor sunt cu atât mai binevenite cu cât reprezentanţii bisericilor „simt cu mult mai bine decât primarul sau prefectul pulsul oamenilor simpli“.
Monica Vajna