ACTUALITATE 2 august 2023

IPJ Covasna: Recomandări pentru conducere preventivă

de Covasna Media | 903 vizualizări

Exersând conducerea preventivă, puteți dobândi abilități de evitare a producerii unui accident prin anticiparea situațiilor periculoase, evitarea acțiunilor neprevăzute sau contrare regulilor din partea partenerilor de trafic, precum și prin permanenta adaptabilitate la condițiile externe (atmosferice, de vizibilitate, de drum și de intensitate a traficului).

Prin respectarea unor principii simple, riscurile apărute în timpul condusului sunt reduse, chiar și în condiții de vreme rea:

1. Țintește sus – îndreaptă-ți privirea în față. Acest lucru te menține alert, fiind concentrat pe ceea se întâmplă în fața ta, devii conștient rapid de obstacole sau accidente în fața autoturismului, eviți coliziunile și îi avertizezi pe cei din spate prin frânare.

2. Vezi imaginea de ansamblu – fii mereu atent la comportamentul partenerilor de trafic. Cât sunt de aproape de tine? Se comportă haotic? Aceste lucruri îți vor permite să anticipezi greșelile altor șoferi și să te poziționezi corespunzător în trafic.

3. Fii mereu în alertă – principiul de față cere șoferilor preventivi să fie mai atenți la condițiile externe și la mediul înconjurător. Acest lucru te face mereu conștient de condițiile de trafic, de comportamentul celorlalți și de condițiile de drum.

4. Lasă-ți o cale de scăpare – evită să fii înconjurat în trafic, alege benzile exterioare ale drumului și asigură-te că ai mereu o portiță de ieșire din toate situațiile.

5. Asigură-te că ești văzut de ceilalți – învață cum să folosești semnalele luminoase și claxonul pentru a atrage atenția celorlalți și evită să te afli în „punctul mort”, dacă tu nu le vezi oglinzile, nici ei nu te văd pe tine.

Sursa: COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.