ACTUALITATE 7 noiembrie 2024

IPJ Covasna: Razie în comuna Bodoc

de Ștefania Găvăneci | 855 vizualizări

Polițiști din diverse structuri precum ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, alături de jandarmii de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna au avut activități intense, joi, 7 noiembrie a.c., în satul Olteni. În urma activităților, oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de peste 23.000 de lei. 

Obiectivele autorităților au fost legate de prevenirea și combaterea criminalității, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, identificarea persoanelor date în urmărire și nu numai. 

„Echipele au avut ca obiective prevenirea și combaterea criminalității, asigurarea unui climat sigur în comunitate, identificarea persoanelor și bunurilor date în urmărire, reducerea riscului de accidente rutiere, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, combaterea delictelor silvice și verificarea legalității actelor economice”, se arată într-un comunicat transmis joi de IPJ Covasna. 

În urma acțiunilor au fost legitimate mai multe persoane, s-au realizat testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise și alcool, s-au instalat filtre rutiere și au fost controlate vehicule.

 „Rezultatele obținute în urma acțiunilor desfășurate sunt următoarele:

  • Au fost legitimate și verificate 41 de persoane, 14 dintre acestea fiind amprentate și fotografiate;

  • Au fost instalate 2 filtre rutiere în punctele strategice, pentru a verifica respectarea legislației rutiere și identificarea potențialelor infracțiuni;

  • Au fost controlate 19 vehicule, polițiștii acționând atât pentru prevenirea accidentelor rutiere, cât și pentru depistarea abaterilor în trafic;

  • Au fost realizate 10 testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise;

  • S-au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, valoarea totală a amenzilor fiind de 23.240 de lei”, se mai arată în comunicat 

O acțiune asemănătoare a avut loc, luna trecută, în comunele Brețcu și Sânzieni. În urma activităților de acolo polițiștii au constatat și sancționat 28 de abateri contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au vizat abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.