ACTUALITATE 28 martie 2024

IPJ Covasna: Peste 1.300 de persoane informate despre cum să se ferească de traficul de persoane

de Covasna Media | 716 vizualizări

Activitățile în cadrul proiectului „Reducerea vulnerabilității la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în țară și în  afara granițelor  României” au fost încheiate în 22 martie 2024.

Polițiștii de prevenire a criminalității, împreună cu polițiști ai Biroului Siguranța Școlară,  jandarmi ai Compartimentului de prevenire a faptelor antisociale din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi  Covasna și reprezentanții A.N.I.T.P Brașov au desfășurat în județul Covasna, în perioada de implementare a proiectului (ianuarie – martie 2024) 18 activități în unități de învățământ și în comunitățile vulnerabile identificate în plan local. În timpul proiectului au fost depuse eforturi pentru depistarea, abordarea și prevenirea riscurilor asociate traficului de persoane și exploatării prin muncă a cetățenilor români, atât în țară, cât și în afara granițelor României. Principalul scop al proiectului a fost reprezentat de informarea și conștientizarea cu privire la aceste pericole, precum și furnizarea de resurse și sprijin pentru cei expuși acestor riscuri.

La activitățile întreprinse de polițiști au participat peste 1300 de persoane - adulți, tineri, elevi.  Au fost distribuite pliante cu mesaje preventive, afișe, caiete și pixuri, cu mesajele proiectului.

Proiectul a fost inițiat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, având ca parteneri Poliția Română și Poliția de Frontieră.

Polițiștii de prevenire vor desfășura în continuarea activități pe această temă, traficul de persoane făcând parte din subiectele de prevenire abordate cu prioritate în cadrul programului național de prevenire a victimizării minorilor.

Reamintim câteva dintre recomandările în sprijinul prevenirii victimizării prin traficul de persoane:

  • Refuzați să plecați în străinătate înainte de a intra în posesia unui contract de muncă valabil, întocmit în cel puțin două exemplare și scris într-o limbă pe care o cunoașteți bine;
  • Încheiați o asigurare de călătorie, medicală și de viață, care să acopere întreaga perioadă cât vă aflați în străinătate;
  • Înainte de a pleca anunțați o persoană de încredere cu cine, unde și cum plecați din țară;
  • Stabiliți o parolă/semn de recunoaștere pe care să o folosiți în comunicarea cu persoanele din țară, în situația în care aveți probleme și nu puteți transmite acest lucru în mod direct;
  • Refuzați să predați actele personale de identitate, oricui, cu excepția oficialităților de la vamă/poliție;
  • Refuzați să părăsiți țara cu documente false;
  • Faceți mai multe copii ale tuturor documentelor necesare pentru călătorie și păstrați-le în diferite locuri; 

Dacă sunteți în pericol:

  • Contactați Poliția sau Ambasada/ Consulatul României în țara în care vă aflați;
  • Informați orice persoană cu care intrați în contact despre faptul că sunteți victimă a traficului de persoane;
  • Trimiteți un mesaj de ajutor unei rude sau unui prieten apropiat care se află în România.

Sursa: Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.