IPJ Covasna: doi șoferi condamnați au ajuns după gratii pentru alcool la volan
Polițiștii covăsneni au identificat și trimis la închisoare doi bărbați, săptămâna aceasta, după ce pe numele acestora au fost emise mandate de executare a pedepsei pentru infracțiuni rutiere grave. Cele două intervenții au avut loc pe 31 martie și 1 aprilie, în orașele Covasna și Târgu Secuiesc și au vizat șoferi care au urcat la volan sub influența alcoolului, iar unul dintre ei a fugit de la locul accidentului.
Prima intervenție a avut loc duminică, pe 31 martie. Polițiștii din stațiunea Covasna au acționat pe raza orașului și au reușit să dea de urma unui bărbat de 32 de ani. Pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei, după ce judecătorii l-au găsit vinovat de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Acesta are de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare, spun oamenii legii.
„De asemenea, la data de 1 aprilie 2026, polițiștii din Târgu Secuiesc au identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani, care a fost condamnat de instanță la pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului”, se arată în comunicatul transmis.
După desfășurarea activităților procedurale de către polițiștii celor două structuri menționate, în colaborare cu polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale al I.P.J. Covasna, persoanele în cauză au fost escortate la o unitate de penitenciar, pentru executarea pedepselor.
Sursa foto:Captură de ecran/ video IPJ Covasna