ACTUALITATE 30 septembrie 2024

Investiţii în sport: Stadionul „Nicolae Dobrin”, Stadionul „Gheorghe Hagi”, Patinoar - Sfântu Gheorghe (P)

de Covasna Media | 801 vizualizări

Investim în viitorul sportului românesc! Adrian Ioan Veştea, ministrul liberal al Dezvoltării, a semnat astăzi trei noi contracte importante pentru infrastructura sportivă, prin Compania Națională de Investiții (#CNI), în valoare de peste 235 de milioane de euro.⚽⛸️

????Proiecte finanțate:

➡️ Stadionul „Nicolae Dobrin”, Pitești

➡️ Stadionul „Gheorghe Hagi”, Constanța

➡️ Patinoar artificial, Sfântu Gheorghe

Astăzi, la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu și a ministrului dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, au fost semnate trei noi contracte de finanțare în infrastructura sportivă, prin Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de peste un miliard de lei.

"Aceste investiții subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini dezvoltarea infrastructurii sportive și a sportului de masă. Noile baze sportive vor reprezenta locul din care se va putea construi din nou excelența sportivă în România. La nivelul Guvernului vom continua să investim în sport și în infrastructura sportivă, dar vom veni și cu programe pentru promovarea unui stil de viață sănătos pentru toți tinerii din România”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Primul proiect vizează stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța, cu o valoare de 490.936.487,01 de lei. Stadionul va avea 18.190 de locuri și va integra săli de antrenament, un centru de conferințe, un spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică. Totodată, acesta va asigura desfășurarea optimă a activității sportive în regiunea litoralului, atât prin organizarea unor evenimente sportive (de fotbal, tenis, atletism și rugby), cât și a evenimentelor culturale la scară mare (concerte și spectacole), contribuind, astfel, la dezvoltarea sportului de performanță și de masă din regiune.

"Stadionul «Gheorghe Hagi» din Constanța reprezintă un reper extrem de important și un tribut pentru numărul 10 al Naționalei României din Generația de Aur, care continuă să facă performanță și ca antrenor”, a subliniat ministrul Veștea.

Al doilea proiect are în vedere construirea stadionului "Nicolae Dobrin” din Pitești, cu o valoare de 372.856.532,03 de lei și o capacitate de 15.200 de locuri. Alături de noul stadion de fotbal, va fi realizat și Centrul de copii și juniori FC Argeș și vor fi construite spații de antrenament pentru sporturi conexe precum lupte, box, judo, karate, spații de birouri, de parcare, comerciale și de expunere, dar și zone de alimentație publică.

Ambele stadioane vor fi realizate pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4.

"Aceste două obiective poartă cu mândrie numele unor legende și simboluri ale excelenței sportive: Gheorghe Hagi și Nicolae Dobrin! Îmi doresc ca valoarea și exemplul acestor două mari nume să continue prin succesul actualelor și viitoarelor generații de sportivi, contribuind, astfel, inclusiv la vitalitatea noastră, ca națiune, deoarece sportul, sănătatea și educația sunt strâns legate de calitatea vieții”, a precizat ministrul dezvoltării.

De asemenea, în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, va fi construit un patinoar artificial, performant, cu o capacitate de 2.180 de spectatori, care va putea găzdui atât competiții naționale și internaționale, cât și antrenamentele echipelor de hochei seniori și juniori. Patinoarul va beneficia de dotări speciale pentru hochei și patinaj artistic pe gheață, de un centru medical și de metodologie sportivă, vestiare, spații pentru media, spații de alimentație publică și o parcare. Valoarea acestui contract este de 245.396.751 de lei.

"Cele trei obiective de investiții vizează dezvoltarea, modernizarea și alinierea infrastructurii sportive la standarde europene, cu impact major asupra locuitorilor, sportivilor și suporterilor cluburilor din Constanța, Pitești și Sfântu Gheorghe, dar nu numai! Sportul înseamnă sănătate, disciplină și echilibru, iar noi încurajăm practicarea sportului și performanța! Astfel, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, sprijină infrastructura sportivă în toate regiunile României și în toate ramurile sportive”, a concluzionat ministrul Veștea.

* * *

Din anul 2002 și până în prezent, CNI a finalizat:

441 de săli de sport (inclusiv Sala Polivalentă Pitești, Sala Polivalentă Oradea, Sala Polivalentă Botoșani, Sala Polivalentă Craiova și Sala Polivalentă Piatra Neamț);

47 de bazine de înot (inclusiv Complexul Olimpic de Natație de la Otopeni, Bazinul olimpic de la Dinamo, Bazinele de polo de la Clubul Sportiv Steaua și de la Clubul Sportiv Rapid);

6 stadioane (Stadionul Ion Oblemenco de la Craiova, Stadionul Municipal Târgu Jiu, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul Steaua, Stadionul Giulești ”Valentin Stănescu” și Stadionul Municipiul Turnu Măgurele).

În perioada 2022-2024, au fost recepționate:

210 săli de sport în valoare de peste 1,8 miliarde de lei;

49 complexuri sportive în valoare de peste 454 milioane de lei;

16 bazine de înot în valoare de peste 244 milioane de lei.

Obiective de investiții în derulare în perioada 2022-2024:

223 săli de sport în valoare de peste 2,4 miliarde de lei;

119 complexuri sportive în valoare de peste 1,33 miliarde de lei;

42 bazine de înot în valoare de peste 866 milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.