Insultele de pe Facebook sunt amendate la Întorsura Buzăului
Șase persoane au fost chemate la poliție din cauza comentariilor injurioase aduse primarului și angajaților Primăriei Întorsura Buzăului
Comentariile injurioase costă. De asta s-au convins doi din cei șase cetățeni chemați la Poliția Întorsura Buzăului și amendați pentru că și-au dat frâu liber vocabularului vizavi de persoana primarului Leca Băncilă și de angajații Primăriei Întorsura Buzăului. Pe de o parte, sunt oameni care condamnă soluția la care au apelat edilii. Spun că este un abuz, că se încearcă limitarea dreptului la liberă exprimare și că se instaurează astfel, din nou, cenzura. Pe de alta, primarul spune că nu neapărat criticile l-au supărat, ci limbajul ofensator folosit. Acesta mai precizează, totodată, că măsura a fost luată la îndemnul subalternilor săi. Nu în ultimul rând, polițiștii, care sunt la mijlocul situației, îndeamnă la limbaj decent și dezbateri constructive.
Mai multe persoane au primit zilele trecute citații, prin care li se solicitau să se prezinte la Poliția Întorsura Buzăului. Acolo au aflat cu stupoare că au fost reclamați de primarul orașului, Leca Băncilă, pe fondul injuriilor adresate pe celebra rețea de socializare, Facebook.
„M-am trezit cu citaţie la poliţie din partea primarului, Leca Băncilă, şi din partea primăriei. Vineri, eu a trebuit să plec (în străinătate) şi m-am trezit că trebuie să merg la poliţie. Am primit amendă de 200 de lei. Asta a fost. Din cauza unor comentarii, ceva jigniri, însă era o conversaţie ceva de genul <<Nu se face nimic în centru, pe cei din primărie nu îi interesează nimic!>> chestii din acestea au fost. Vinerea eu eram pe drum, eu trebuia să plec în străinătate, la ora 09:00 – 10:00, am intrat la poliţia de la Întorsura şi mi s-a adus la cunoștință că primarul Întorsurii Buzăului nu a fost mulţumit de comentariile noastre şi mi-au dat amenda de 200 de lei”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, unul dintre cei reclamați de edil, Marian Banciu, care a precizat că a achitat pe loc, la poliție, amenda.
Bărbatul spune că și fratele său a trăit aceeași experiență și a primit la rândul lui amendă de 200 de lei.
„Dacă unele persoane nu au niciun interes pentru oraşul Întorsura Buzăului, atunci să lase meseria de primar, sau ce sunt acolo în primărie, altora cărora chiar le pasă de oraş. Am ajuns să umblăm cu cizme prin centru? Păi suntem de râsul curcilor, dacă nu de râsul lumii. Suntem stat european, suntem undeva la 100 de ani în urmă faţă de ţările din vest, dar acesta este interesul instituţiilor publice la Întorsura Buzăului. Noi ca cetăţeni ne facem datoria de a ne exprima, dar se pare că ne-am întors în 1989. Dacă spui ceva eşti amendat. Au trecut 30 de ani degeaba”, ne-a mai spus Marian Banciu.
Nu toți cei citați au fost și amendați
De remarcat este și faptul că nu toți cei chemați au fost amendați.
„Domnul primar Băncilă Leca a depus la poliția oraşului Întorsura Buzăului o sesizare prin care reclama faptul că mai multe persoane au adresat cuvinte jignitoare sau defăimătoare la adresa dumnealui și a primăriei. Întrucât între persoanele indicate mă aflam și eu, am fost invitat la sediul poliției Întorsura Buzăului. În urma verificării postărilor indicate de către domnul primar, agentul a constat că afirmațiile mele nu conțin cuvinte jignitoare adresate domnului primar, motiv pentru care nu am fost sancționat” , a spus, pentru Observatorul de Covasna, Silviu Tănase.
„Am înţeles că în jur de 35 de persoane au fost chemate, dintre care au fost amendaţi doar trei, momentan. Unii şi-au spus nemulţumirea faţă de oraş, faţă de cum arată oraşul Întorsura Buzăului, e jale. Acestea sunt abuzurile primarului şi viceprimarului. (...) La poliţie e un teanc cu print screen-uri (n. red. capturi de ecran) de pe Facebook, comentarii, avem noi un grup, acolo la Întorsura, unde fiecare postează despre oraș, despre trotuare. Cineva din primărie se ocupă de chestia asta și face print screen-urile și apar pe masa primarului. Deci reclamațiile sunt din partea domnului primar și a primăriei”, a mai spus Silviu Tănase.
„Libertatea de exprimare este garantată de Constituție”
Chemat la poliție a fost și unul dintre administratorii grupului de Facebook, grup care acum se pare că tulbură liniștea urbei.
„Grupul de Facebook <<Votăm pentru noi>> a fost înființat în urmă cu 4 ani, înainte de alegerile locale din 2016, cu scopul de a da posibilitatea întorsurenilor să discute pe teme politice și să își exprime liber ideile și părerile în acest domeniu. Citez din descrierea grupului: <<Acest grup a fost creat pentru întorsurenii care vor să dea sfaturi candidaților la postul de primar al orașului. Vă puteți exprima liber părerile, doar folosind un limbaj decent. Deschideți ochii si votați cu cap....VOTAȚI PENTRU NOI !!!>>. După alegeri, grupul și-a continuat existența, fiind locul unde cetățenii și-au putut exprima în principal părerea în ceea ce privește administrarea localității, dar și pe teme politice de interes general. În urma sesizărilor făcute la poliție de către domnul primar Băncilă Leca, eu am fost invitat în calitate de administrator al grupului, acuzat fiind de către domnul primar că am permis ca pe grupul unde și eu sunt administrator, anumite persoane să adreseze cuvinte considerate calomnioase la adresa dumnealui și a primăriei. Legat de acest aspect, trebuie să îi reamintesc domnului primar că libertatea de exprimare prin orice mijloace de comunicare în public este garantată de către Constituția României, că Facebook este un spațiu public unde fiecare utilizator își exprimă opinia așa cum crede de cuviință, fiind răspunzător pentru afirmațiile făcute”, ne-a spus Silviu Popica.
Totodată, acesta a precizat că nu a fost sancționat de polițiști în niciun fel, nici cu avertisment, nici cu amendă, pentru că nu a adresat cuvinte calomnioase edililor orașului sau angajaților Primăriei.
Șase persoane chemate la poliție și două amendate
Cele spuse de cetățeni se confirmă și la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna, însă în parte. Nu au fost citate 35 de persoane, ci doar șase.
„La nivelul Poliției Orașului Întorsura Buzăului din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, au fost primite și înregistrate două petiții întocmite de către domnul Băncilă Leca, Primarul orașului Întorsura Buzăului, prin care a sesizat faptul că mai multe persoane i-au adus injurii și prejudicii de imagine, atât lui, cât și instituției pe care o conduce, prin postări pe rețeaua de socializare „Facebook”, pe pagina Primăriei Orașului Întorsura-Buzăului, cât și pe grupul „Votăm pentru noi” și prin care solicita luarea măsurilor legale în ceea ce privește aspectele sesizate”, ne arată un răspuns al IPJ Covasna, la solicitarea Observatorul de Covasna.
A urmat o audiere a petentului, primarul Leca Băncilă. Acesta a indicat astfel mai multe persoane ca fiind cele care au adus injurii și calomnii la adresa sa și a instituției.
„Pentru clarificarea tuturor aspectelor au fost invitate la sediul Poliției Orașului Întorsura Buzăului un număr de 6 persoane, 5 dintre acestea conformându-se solicitărilor, iar o persoană urmează a se prezenta la o dată ulterioară conform invitației.
În urma verificărilor efectuate, două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 200 de lei fiecare.
În cazul celorlalte persoane nu s-a constatat săvârșirea de fapte de natură penală sau contravențională, motiv pentru care petentul va fi îndrumat să se adreseze instanței de judecată civile competente, pentru celelalte aspecte sesizate”, ne-a mai informat IPJ Covasna.
Urmează o nouă etapă: instanța de judecată
Primarul Leca Băncilă a confirmat și el că a inițiat o astfel de acțiune, cu două reclamații, una care îi vizează pe „comentatori”, iar alta care îi are în vedere pe administratorii grupului „Votăm pentru noi”. Totodată, edilul a precizat că acțiunea nu se va opri aici, ci va continua în instanță, unde va face o nouă plângere împotriva celor care și-au exprimat necuviincios punctul de vedere în ceea ce îl privește.
„Cum să vorbească cineva despre mine că sunt analfabet? Cum să vorbească cineva despre mine că sunt un gunoi, cum să îmi spună că sunt dobitoc? I-am tolerat de patru ani, crezând că se opresc. Dar nu se mai poate. Sunt de acord cu critica și le dau dreptate cu trotuarele (din zona centrală), dar nu pot să fac nimic până când strada nu îmi este predată de GospCom. Cu restul sunt numai minciuni. E dreptul lor să aibă părerea pe care o au, dar să fie argumentată, și nu cu jigniri, că sunt jigodie și hoț sau șeful hoților din Primărie. Tot colectivul de aici este revoltat. Era obligația mea să pun lucrurile la punct. Și încă ceva: mă duc în instanță. În condițiile în care poliția îmi dă dreptate, mă duc în instanță cu administratorul de grup. Au un regulament, iar ei aveau obligația să nu îi tolereze. Ce puteam să fac? Nu am avut de ales. (...) Nu se mai putea, pentru că au început să se supere oamenii de lângă mine ”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, primarul Leca Băncilă.
„Nu vreau să îi buzunăresc. Nu-mi trebuie bani, dar trebuie să oprim acest curs spre urât al lucrurilor, răutatea asta publică, a măgăriilor spuse de unii și de alții. Domnule, dacă tu îți permiți să îmi spui că sunt hoț, este dreptul meu să îți cer să dovedești. Că asta le cer”, a mai spus edilul, care a completat: „Dacă cineva are ceva dovezi vizavi de „hoția” mea, dacă știe pe cineva care mi-a dat sau căruia i-am cerut ceva, să se ducă la DNA, la poliție. Dacă nu au niciun temei și din hoț și nenorocit nu mă scot, ce mai puteam să fac? Este spațiu public. E drept că nu e penal, dar civil au responsabilitate. Chiar le dau dreptate pe anumite aspecte, nu pe toate. (...) Se încearcă discreditarea mea prin minciuni. Eu sunt de acord cu situația legată de trotuare, am materiale, am bani, dar nu pot să îl fac pentru că nu mă pot băga acolo. Nu pot până nu mi se predă strada. Dar aici se încearcă și sunt persoane care au tot interesul să creeze starea de murdărie publică”.
În acest context, primarul a spus și că în perioada următoare va prezenta opiniei publice toate proiectele implementate și în curs de implementare la nivelul orașului, din dorința de a-i informa pe oameni asupra activității sale de până acum.
„Sunt proiecte de aproape 60 de milioane de euro. Cum poate să spună cineva că nu am făcut nimic?”, a întrebat Leca Băncilă.
„Nu putem lăsa mitocănia să devină un factor de influență”
Întrebat dacă nu crede că acțiunea i-ar putea deservi în viitoarea campanie electorală, în sensul în care oamenii pot considera un atac asupra libertății de exprimare al cetățenilor, primarul a răspuns că „nu putem lăsa mitocănia să devină un factor de influență și decizie”. Totodată, acesta a precizat că în curând va urma o serie de analize medicale, care îi vor spune dacă poate sau nu continua lupta electorală, respectiv dacă mai poate duce încă un mandat.
„Am atras fonduri prin proiecte de câteva mii de ori bugetul local. Oricând mă pot ridica de la masă cu fruntea sus. Întorsurenii sunt mai inteligenți și mai de bun simț, pentru că și eu cunosc pulsul comunității. Primăria o să aibă și ea punctul de vedere, o să încercăm să răspundem oficial cu argumente (n.red. la criticile nefondate aduse pe Facebook). (...) Ai voie să critici orice, dar ideea pe care o spun eu e să fie cu decență, cu politețe, cu argumente. Despre asta vorbim”, a încheiat primarul Leca Băncilă.
Baza legală sub care au acționat polițiști
Între timp, scandalul continuă în mediul online, dar cu ceva mai puține jigniri. Printre postările și comentariile care vorbesc despre abuzuri, în colimator au intrat și polițiștii. Cetățenii se declară supărați și pe faptul că oamenii legii ar face „jocul” mai-marilor orașului, devenind abuzatori, fără vreo bază în acțiunea întreprinsă.
Totuși, polițiștii contrazic spusele și au transmis, într-un răspuns formulat la solicitarea ziarului Observatorul de Covasna, că „în urma verificărilor efectuate, în cazul persoanelor cărora le-au fost aplicate sancțiunile contravenționale, s-a constatat incidența prevederilor art.2 pct.1 din Legea nr.61 din 27 septembrie 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice – republicată:
Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte (...):
Săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”.
Totodată, se observă și că amenzile au fost menținute la minimum, pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b. din actul normativ sus-menționat: „Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:(...)cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1)”, mai transmite IPJ Covasna.
Facebook, spațiu public
Mai mult, IPJ Covasna menționează că și decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României face parte din baza legală sub incidența căreia polițiștii au aplicat sancțiunile contravenționale în cauză.
Aceasta arată că „(...) o faptă antisocială, indiferent de natura sa juridică (inclusiv fapta contravenţională) se consideră a fi săvârşită „în public” atunci când locul săvârşirii faptei aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate, la care participă respectiva colectivitate prin acţiuni adresate participanţilor. (...) Vastitatea unei reţele de socializare presupune, raportat la natura, particularităţile şi scopul acesteia, că utilizatorii nu deţin proprietatea spaţiului efectiv de publicare, neputând estima şi cu atât mai puţin controla întinderea acestui spaţiu, care, astfel, capătă caracter public şi accesibilitate potenţială.
Prin urmare, nu se poate reţine că reţeaua de socializare F.B. ar fi un spaţiu privat comparabil cu o cutie poştală electronică, întrucât cutia poştală electronică este controlabilă de către proprietar, sub aspectul conţinutului informaţional transmis, respectiv depozitat, F.B. este o reţea de socializare (informaţională) publică, receptivă perpetuu în web (internet), bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie şi interacţiona liber cu alţi utilizatori, deja înscrişi.(...) Mesajul a fost postat pe o reţea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator (utilizator existent - eventual „prieten”; utilizator nou - potenţial „prieten” sau utilizator „intermediat”), în faţa unui anumit număr de persoane, şi, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenţia parvenirii la cunoştinţa utilizatorilor publici ai paginii (în mod direct a „prietenilor” şi indirect a celor care ar avea acces mijlocit) (...)”, aspect care, potrivit IPJ Covasna, atrage caracterul public al conținutului.
Totodată, polițiștii covăsneni menționează faptul că „persoanele față de care au fost dispuse măsuri contravenționale au fost informate cu privire la dreptul legal de a contesta măsura la instanța de judecată competentă”.
Nu în ultimul rând, oamenii legii au venit și cu o recomandare pentru cei care nu doresc să primească „scrisori” de la Poliție: „Recomandăm utilizarea unui limbaj decent în mediul on-line care să permită efectuarea unor dezbateri constructive, într-o manieră civilizată și menționăm faptul că polițiștii aplică legea în temeiul și spiritul ei”.
Spațiul public online din Întorsura Buzăului „clocotește” în continuare. Se resimt furia, indignarea, surprinderea, teama de o nouă cenzură, dar și nemulțumirile legate de jignirile gratuite și de joaca „de-a v-ați ascunselea” în spatele tastaturii. Războiul nu mai înseamnă azi furci și topoare, pistoale sau tancuri, ci tehnologie. Iar asta o resimt, la scară mică, și locuitorii orașului Întorsura Buzăului. Iar un conflict se încheie când comunicarea, decența, bunul simț, înțelegerea și înțelepciunea iau locul frustrărilor, nemulțumirilor și mizelor manipulatoare, ascunse de ochii lumii. Oricum, „războiul” online dintre cetățeni și autoritățile întorsurene nu pare că se va limpezi curând.
Iulia Drăghici – Taraș
David Leonard Bularca
Sursă foto: Unsplash.com și Observatorul de Covasna.