Înscrierile pentru campania „Pedalează pentru un scop bun” prelungite până la jumătatea lunii
Aproape 25 de ciclişti şi-au anunţat până acum participarea la cea de-a şasea ediţie a campaniei „Pedalează pentru un scop bun”, ce va fi organizată luna aceasta la Sfântu Gheorghe de Fundaţia Comunitară Covasna (HKA), iar înscrierile vor continua până în ziua evenimentului.
Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat vineri că mizează pe participarea a circa 200 de participanţi, atât individual, cât şi pe echipe, iar banii adunaţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea a 8-10 panouri de baschet ce vor fi amplasate în spaţiile publice din Sfântu Gheorghe.
„Iniţial am stabilit data de 4 septembrie ca termen de înscriere, dar am prelungit până în ziua evenimentului pentru că, după cum am observat în anii anteriori, mulţi obişnuiesc să se înscrie pe ultima sută de metri. Aşteptăm în continuare înscrieri şi din partea sponsorilor care doresc să sprijine acest proiect”, a declarat Bereczki Kinga.
Fundaţia Comunitară şi-a propus ca în cadrul campaniei din 18 septembrie a.c. să colecteze cel puţin 12.000 de lei pentru acest proiect, urmând ca la fiecare 3.000 de lei adunaţi de biciclişti să contribuie cu câte 1.000 de lei. Circuitul va avea zece kilometri, iar cicliştii care vor pedala mai mult de cinci ture vor primi diplome şi cadouri. Taxa de participare este de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Şi ceilalţi cetăţeni pot susţine acţiunea fără a pedala, donând câte cinci lei pentru fiecare rută parcursă de către ciclistul preferat.
Pe site-ul Fundaţiei Comunitare Covasna, unde se fac înscrierile, fiecare participant a menţionat câte ture intenţionează să pedaleze şi ce sumă îşi propune să adune, iar cel mai ambiţios de până acum este Szaraz Levente care vrea să parcurgă zece ture şi să colecteze 200 de lei.
„Un sponsor nu trebuie să fie neapărat o firmă, poate fi şi un părinte sau un prieten. Fiecare tură contează, iar mai multe ture sau etape pedalate înseamnă mai mulţi bani pentru proiectul propus”, a mai spus Bereczki Kinga.
Fundaţia Comunitară Covasna a organizat din 2011 şi până în prezent cinci ediţii de strângere de fonduri în cadrul campaniei „Pedalează pentru un scop bun”, mobilizând în total 1142 de ciclişti, care au parcurs în total peste 20.350 de kilometri şi au adunat împreună aproape 54.000 de lei. Banii au fost folosiţi pentru finanţarea unor proiecte comunitare, cum ar fi amplasarea unor suporturi pentru biciclete în şcoli, a unor parcuri de antrenament în aer liber şi locuri de joacă, pentru sprijinirea sportivilor talentaţi, a serviciului de îngrijire a bolnavilor, pentru acţiuni de protejare a pădurilor, dar şi pentru cumpărarea unui covor tatami pentru un club sportiv de arte marţiale frecventat de aproape o sută de copii.