ACTUALITATE 8 mai 2023

Iniţiatorii programului Pedibus caută voluntari

de Agerpres | 816 vizualizări

Iniţiatorii programului Pedibus, lansat în urmă cu aproape doi ani de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe cu scopul de a determina cât mai mulţi elevi din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, caută voluntari.

Aceştia au precizat, într-o postare pe pagina de Facebook, că programul va continua să funcţioneze pe toate cele zece trasee până la vacanţa de vară, iar adulţii care doresc să însoţească grupurile de copii până la şcoală se pot înscrie ca voluntari la numărul de telefon 0744 830 819.

Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună de pe traseu toţi copiii care aşteaptă sosirea acestora în staţiile prestabilite.

Anul trecut aproape 570 de voluntari, printre care profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti şi şefi de instituţii, s-au implicat în programul Pedibus, iar organizatorii consideră că programul s-a bucurat de succes, întrucât la acesta au luat parte, în medie, aproape 180 de copii în fiecare dimineaţă.

Autorităţile locale au demarat programul Pedibus după ce au constatat că tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt ce afectează independenţa copiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului. 

Foto Vargyasi Levente

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.