ACTUALITATE 1 octombrie 2009

Înfiinţată pentru a fi desfiinţată

de Covasna Media | 798 vizualizări
Societatea Urban Locato, care s-a divizat din GospCom, ar putea fi desfiinţată la numai două luni de la înfiinţare

[singlepic=390,400,200,,left]Consilierii locali s-au contrazis şi şiau consumat ieri energia timp de mai bine de o oră în dezbaterea unui subiect care nu se afla pe ordinea de zi dar care a fost până la urmă amânat, subiect pentru care nu aveau nici materialul Comisiei Economice pe baza căruia se discuta şi care se referă la desfiinţarea unei societăţi – Urban Locato – înfiinţată acum două luni. Cu toate că proiectul nu avea avizele necesare, consilierii au decis totuşi să discute subiectul,

Societatea Urban Locato, care s-a divizat din GospCom, ar putea fi desfiinţată la numai două luni de la înfiinţare

Consilierii locali s-au contrazis şi şiau consumat ieri energia timp de mai bine de o oră în dezbaterea unui subiect care nu se afla pe ordinea de zi dar care a fost până la urmă amânat, subiect pentru care nu aveau nici materialul Comisiei Economice pe baza căruia se discuta şi care se referă la desfiinţarea unei societăţi – Urban Locato – înfiinţată acum două luni.

Cu toate că proiectul nu avea avizele necesare, consilierii au decis totuşi să discute subiectul, iar primarul Antal Arpad, pe baza deciziei Comisiei Economice, a propus dizolvarea societăţii Urban Locato, născută din divizarea GospCom, aflată în subordinea municipalităţii, şi preluarea celor 26 de angajaţi la diferite servicii din cadrul Primăriei. Noua firmă trebuia să se ocupe de imobilele aflate anterior în grija GospCom – locuinţe, sedii ale societăţii, case şi aşa mai departe, din proprietatea oraşului, şi ar fi perceput o chirie de 10.000 de euro lunar pentru societatea Aquacov, înfiinţată din Consiliul Judeţean, Sfântu-Gheorghe, Târgu-Secuiesc, Covasna şi Întorsura Buzăului, în contextul în care se impune înfiinţarea Operatorului Unic Regional, prin care vor veni în judeţ peste 80 de milioane de euro pentru lucrări de apă şi canalizare.

Potrivit primarului, bugetul Urban Locato era întocmit însă pe baza unor date fictive şi nerealiste, şi pe contracte inexistente, iar conducerea firmei nu prezentase un plan de afaceri concret ci acesta se baza pe chiria de 10.000 de euro luată de la GospCom, din care s-a divizat. Pe de altă parte, reprezentanţii PCM din cadrul CL s-au declarat total împotriva dizolvării societăţii şi consideră că problema a fost una de natură politică, pentru că în fruntea Urban Locato se afla preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, şi nu un reprezentant al UDMR.

Venituri şi contracte fictive

Antal Arpad a afirmat că în momentul în care a fost conceput bugetul Urban Locato, membrii Comisiei Economice şi el şi-au dat seama că societatea ar avea la bază venituri şi contracte fictive, plus ar trebui să i se plătească o chirie de 10.000 de euro de la Aquacov pentru ceva cu o valoare de piaţă de 2 – 3.000 de euro.

„A doua problemă este faptul că în această societate după ce au fost preluate 26 de persoane de la GospCom s-a făcut o organigramă pentru 55 de persoane în primă fază, în a doua fază pentru 45, deci practic din nou facem un aparat unde o să avem director, doi directori adjuncţi, 3 contabili, secretari, deci un aparat de specialitate administrativ”, a spus primarul.

Antal a precizat că dacă firma se dizolvă le propune acestor oameni să vină la Primărie să lucreze şi va înfiinţa un compartiment specializat pentru a-şi găsi fiecare locul.

Primarul a subliniat că nu doreşte să trimită oamenii în stradă şi din păcate toată această problemă a fost politizată. „Acolo director e preşedintele PCM Covasna, dacă eu aş fi vrut să politizez această treabă o rezolvam în două minute îl schimbam şi puneam pe altcineva în locul lui, dar nu asta era problema, nu persoana, ci practic ceea ce întâmplă cu bugetul. Nu ne-au prezentat un plan de afaceri să vedem peste câţi ani, luni ar putea deveni rentabilă această societate prin consecinţă suntem în situaţia că această societate consumă banii economisiţi la GospCom, ceea ce eu nu pot accepta”, a mai precizat el.

În cadrul şedinţei, Antal a a mai spus totodată că poate fi de acord cu funcţionarea Urban Locato dacă primeşte garanţii ferme că veniturile de la chirii imobile, creanţele de 2,2 milioane de lei de la GospCom şi cei 800.000 de lei preluaţi nu vor fi cheltuiţi.

PCM, împotriva dizolvării

Liderul fracţiunii PCM din cadrul CL, preotul unitarian Kovacs Istvan, s-a declarat total împotriva dizolvării Urba Locato la abia două luni de la înfiinţarea firmei, dintr-un raţionament încă valabil, şi anume pentru a administra imobilele respective şi de a prelua unele din serviciile GospCom care acum intră pe Aquacov.

„Ce invocă primarul prin dizolvare e ca şi cum ai întreba un nou născut de ce nu a luat Bacalaureatul. Un lucru e clar, schimbarea de direcţie a început de la faptul că nu le-au ieşit calculele şi la conducere nu se află un reprezentant UDMR, ci PCM. E important să păstrăm această întreprindere şi vom face toate demersurile şi spre binele oraşului. Vor să desfiinţeze firma când nici nu s-a finalizat inventarul. Dacă ai anumite probleme cu un buget schimbi anumite cifre, nu desfiinţezi, este tendenţios ce sa spus”, a afirmat Kovacs. În opinia reprezentantului PCM ceea ce s-a întâmplat la şedinţa de ieri poate fi considerat chiar „hazliu” şi caraghios pentru cei dispuşi să râdă.

O altă problemă a discuţiei pe acest subiect a reprezentat-o faptul că în afara consilierilor din Comisia Economică, ceilalţi nu văzuseră materialul despre buget despre care s-a tot vorbit.

După lungi discuţii pe buclucaşul punct 7, acesta a fost amânat pentru o şedinţă extraordinară. Urban Locato a apărut ca urmare a înfiinţării Aquacov – Asociaţie compusă din CJ, Sf.Gheorghe, Întorsura Buzăului, Covasna şi Tg.Secuiesc, prin care se vor derula fondurile pentru apă şi canal care urmează să intre în judeţ. Municipalitatea nu a dorit să participe în acest program decât cu partea de apă şi canal, asemeni celorlalţi parteneri, astfel că pentru administrarea clădirilor şi altele a fost creată Urban Locato.

„Pentru că nu erau de acord celelalte localităţi, să aibă doar 2 – 3 – 4 % din această societate, fiecare a vrut să aibă mai mult, şi eu nu am fost împotrivă, dar pentru ca ei să aibă mai mult la sută, Tg.Secuiesc să aibă 20% şi aşa mai departe noi trebuia să scoatem din patrimoniul GospCom practic aproape toată averea şi în primă fază din punct de vedere juridic singura soluţie era să o divizăm şi să facem o societate, eram conştienţi că e posibil ca pasul doi să fie dizolvarea”, a explicat primarul.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
COSTEA, 1 octombrie 2009
CUM SE PUTEA SA CONTINUE:CATI DIRECTORI....sefi mai multi decat personal productv (posturi ptpoliticieni locali)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.