Incendiu pe strada Borviz
Duminică noaptea, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost anunţat, prin sistemul 112, despre faptul că arde o casă aflată pe str. Borviz din mun. Sf. Gheorghe.
Imediat după primirea apelului, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Sf. Gheorghe s-a deplasat la fața locului în vederea localizării și stingerii incendiului.
Pompierii, cu sprijinul cetățenilor, au scos din casă două femei. Este de apreciat faptul că și cetățenii au participat la salvarea celor două persoane.
În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă depozitarea cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, au ars veranda din lemn pe o suprafață de aproximativ 8 mp și o ușă din lemn.
Lt. Cocerhan Maria-Veronica