Înaintări în grad la Jandarmeria Covasna
Începând cu data de 1 august a.c., prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, respectiv al inspectorului şef al Jandarmeriei Covasna, 4 ofiţeri şi 15 subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna vor fi avansaţi în gradul următor, ca urmare a îndeplinirii stagiului minim în grad.
Acest eveniment se va desfăşura în cadrul unei adunări festive ce va avea loc la sediul inspectoratului în data de 31 iulie a.c. şi va fi condusă de către inspectorul şef, locotenent colonel Adrian Nichifor.
În cadrul acestei festivităţi va fi prezentat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne de înaintare în grad a ofiţerilor şi Ordinul Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului va înmâna cadrelor noile grade.
Conform Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare „gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar”.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice