În urma articolului nostru de ieri, se fac cununii şi sâmbăta!
Autorităţile locale au hotărât ieri că va fi program de cununii la Sfântu Gheorghe şi sâmbăta.
În urma articolului din ziarul nostru de ieri în care vă relatam despre faptul că la Sfântu Gheorghe ofițerul de stare civilă refuză să cunune cuplurile la sfârșitul săptămânii, se pare că situația s-a schimbat. Viceprimarul Tischler Ferenc ne-a declarat ieri că în urma unor discuții avute cu persoanele vizate, a întocmit un program „oficial” în care se pot face cununii la Primăria Sfântu Gheorghe.
„Programul oficierii cununiilor este următorul: luni, marți și miercuri între orele 8-15, joi între orele 8-16, vineri între 8-13, iar sâmbătă între 12-16” – ne-a declarat Tischler.
Le-am spus vestea și persoanelor care ieri ne-au semnalat situația mai puțin obișnuită de la Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, iar aceștia ne-au spus că își vor programa cununiile civile așa cum era și planul inițial: sâmbăta.