ACTUALITATE 1 aprilie 2022

IN MEMORIAM Brândușe Roman

de Covasna Media | 2949 vizualizări

În tumultul acestor zile de primăvară, a sosit tulburătoarea veste a trecerii la cele veșnice a doamnei profesor Brândușe Roman, care s-a stins după o grea și îndelungată suferință, lăsându-ne copleșiți de tristețe și cu sufletele înmărmurite de durere.

Doamna Brândușe Roman, profesor de istorie la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și directorul acestei instituții timp de 15 ani, un cadru didactic model de dăruire și demnitate, a revărsat harul și lumina sa asupra multor generații care au plecat de pe băncile școlii cu amintirea devotamentului, pasiunii și căldurii sale sufletești.

Chipul său luminos, privirea calmă, bonomia sa, blândețea vorbelor sale și răbdarea cu care îi îndruma pe cei din jur, echilibrul cu care a reușit să creeze un mediu din care disensiunile să dispară, sunt amintirile pe care le purtăm cu toții în suflet, acum, când destinul ne pune față în față cu marea trecere.

Simțim cu toții o nemărginită tristețe pentru golul lăsat de personalitatea distinsei doamne profesoare, remarcabile prin eleganța și diplomația cu care soluționa situațiile delicate ce apăreau adesea și empatia față de colegi, părinți și elevi, deopotrivă.

Pentru cei care vor să ne fie alături, colectivul de cadre didactice anunță că înmormântarea va fi vineri, 1 aprilie, ora 13.00, la Cimitirul Ortodox al Bisericii „Sf. Gheorghe”.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Echipa CNMV

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.