În luna octombrie, la Sita Buzăului se deschide o nouă fabrică de lapte
Locuitorii din zona Sita Buzăului vor avea în curând o fabrică de lapte care va veni în sprijinul producătorilor și va oferi totodată zece noi locuri de muncă.
Conform primarului Constantin Filofi, deschiderea fabricii va avea loc în prima parte a lunii octombrie, iar proiectul îi aparține unui om de afaceri din Giurgiu. Acesta a investit în fabrică aproape un milion de lei și își propune să lanseze producția în acest an.
Primăria Sita Buzăului a salutat realizarea acestei investiții și pentru a face fabrica mai cunoscută postează săptămânal afişe şi organizează întâlniri cu producătorii.
Din cauza preţului de 0,7 - 0,8 lei/litru de lapte, mulţi dintre crescătorii de vite au renunţat însă la animale, astfel că în ultimii 2 ani s-a ajuns la o diminuare cu aproape o mie de capete a numărului de bovine.
Producătorii sunt nemulţumiţi de preţul laptelui
Având în vedere prețurile mici pe litrul de lapte, deschiderea unei fabrici de lapte în zonă nu pare astfel să le dea prea mari speranțe producătorilor din domeniu.
Constantin Aldea, din Sita Buzăului, spune că nu prea este mulţumit de preţul cu care vinde laptele şi produsele lactate deoarece preţul unui kilogram de tărâțe este identic cu cel al unui litru de lapte.
„Nu merită, nu ne putem extinde, nu ne mai convine să ținem animale, tărâța costă 0,7 lei, la fel ca și un litru de lapte”, a declarat Constantin Aldea.
Din acest motiv, deşi se ocupă cu creşterea animalelor din copilărie, acestuia nu îi mai convine să ţină animale deoarece este de părere că nu îi iese niciun profit.
Un alt crescător de bovine, Tudor Adrian, ne-a spus că are zece vaci și douăzeci de oi, dar nu poate să spună că are profit de pe urma lor, și vinde cum poate, în funcție de solicitări.
Florina Bîrlă