ACTUALITATE 13 mai 2010

În cadrul campaniei Crucii Roşii Covasna, doar 1000 de lei s-au strâns pentru un incubator mobil

de Covasna Media | 554 vizualizări
Campania va continua atât cât va fi nevoie până la strângerea sumei de 60.000 de euro În cadrul campaniei Crucii Roşii Covasna, lansată în urmă cu aproape o lună, pentru strângerea de fonduri în vederea achiziţionării unui incubator mobil pentru bebeluşi, s-au strâns numai 1000 de lei. Potrivit preşedintelui Crucii Roşii Covasna, Papp Adolf, suma mică strânsă până acum se explică prin criza economică şi financiară care nu mai permite nici chiar celor cu foarte mulţi bani să se implice mai puternic în

Campania va continua atât cât va fi nevoie până la strângerea sumei de 60.000 de euro

În cadrul campaniei Crucii Roşii Covasna, lansată în urmă cu aproape o lună, pentru strângerea de fonduri în vederea achiziţionării unui incubator mobil pentru bebeluşi, s-au strâns numai 1000 de lei.

Potrivit preşedintelui Crucii Roşii Covasna, Papp Adolf, suma mică strânsă până acum se explică prin criza economică şi financiară care nu mai permite nici chiar celor cu foarte mulţi bani să se implice mai puternic în campaniile umanitare.

„Campania este totuşi abia la început şi, dincolo de această perioadă plină de lipsuri, suntem încrezători că vom reuşi, în cele din urmă, să adunăm banii necesari pentru cumpărarea incubatorului. O asemenea campanie poate dura o jumătate de an sau chiar un an, însă în actualele condiţii economice durata se poate dubla”, a explicat Papp Adolf.

Acesta a mai arătat că, dincolo de apelurile făcute în media, Crucea Roşie va încerca să sensibilizeze şi să atragă donatorii şi prin amplasarea unor urne de colectare a banilor în 20 de magazine din Sfântu-Gheorghe, urmând ca în acelaşi scop să organizeze în această vară şi trei zile de distracţie destinate tinerilor, eveniment în care să fie popularizată acţiunea. Campania lansată de Crucea Roşie Covasna a pornit ca urmare a faptului că Spitalul Judeţean nu are un incubator mobil, ceea ce în unele cazuri de urgenţe poate pune în pericol vieţile nou-născuţilor.

Incubatorul mobil pentru care a lansat Crucea Roşie campania provine din Statele Unite ale Americii, iar costul acestuia se ridică la 60.000 de euro.

Campania dispune de sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna şi de cel al Serviciului de Ambulanţă Covasna, dorindu-se dotarea cât mai rapidă a Serviciului de Ambulanţă cu un incubator mobil pentru nou-născuţi.

„Ne dorim implicit schimbarea mentalităţilor, astfel încât să nu mai aşteptăm rezolvări din partea altora, deoarece aceasta este o problemă a noastră, a întregii comunităţi. De 20 de ani nu facem altceva decât să căutăm ţapul ispăşitor, dar trebuie să ajutăm oamenii. Ne-am obişnuit, în schimb, să fim consumatori ai sistemului, în vreme ce o comunitate poate schimba mentalităţi, însă cu o abordare pozitivă a situaţiilor, căci cu abordarea negativă nu aducem nicio schimbare. Prin această campanie, oferim tuturor posibilitatea de a ajuta”, a mai arătat Papp Adolf. La fiecare 18 nou-născuţi din România există unul născut prematur, potrivit unor studii neoficiale; situaţia judeţului Covasna nu este, potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii, nici pe departe diferită de cea de la nivel naţional.

Donaţiile pentru achiziţionarea incubatorului mobil pentru nou-născuţi se pot face în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Sfântu Gheorghe RO14 RNCB 0124 0380 2054 0001 – „Donaţie pentru incubator”, sau direct la sediul Crucii Roşii Covasna, din strada Kos Karoly nr. 7, Sfântu Gheorghe.

Monica Vajna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.