Iluminatul public din Întorsura Buzăului, controlat de la distanță de pe telefon
În vederea reducerii la minim a consumului de energie electrică pentru iluminatul public al orașului Întorsura Buzăului, începând de sâmbătă, 25 martie a.c., localitatea dispune de un temporizator cu GPS care reglează automat timpii de aprindere și stingere, în funcție de apus și răsărit. De asemenea, prin conexiune la internet, acesta se poate controla și de la distanță, atât de pe telefon, cât și de pe calculator.
Datorită noului sistem, se vor economisi în jur de 80 kw/zi, potrivit primarului Raul Urdă.
„Acest controler reglează automat timpii de aprindere-stingere, în funcție de răsărit-apus, zilnic. Are un sistem GPS care, în funcție de poziție și dată, calculează automat ora de apus și implicit aprinderea. Va economisi aproximativ 80 kw/zi . Cu această ocazie rețeaua de iluminat public a fost împărțită în trei sectoare, astfel încât în cazul unei avarii să se poată interveni doar pe un sector”, a declarat, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul Raul Urdă.
Așadar, iluminatul public a fost separat pe trei sectoare, acestea cuprinzând zonele Brădet, Floroaia și zona benzinăriei Petrom. În caz de o eventuală defecțiune, fiecare sector poate funcționa independent.
„Pentru a funcționa eficient, vechiul programator al timpilor de aprindere al iluminatului public necesita ajustări săptămânale ale ceasului programator, lucru destul de greoi, ținând cont de faptul că tot aparatajul se afla într-un punct de transformare de medie tensiune. Începând de astăzi, iluminatul public va putea fi controlat de la distanță, prin telefon sau calculator, timpii de aprindere/stingere sunt calculați și ajustați automat în funcție de dată, se pot genera rapoarte de consum pentru detectarea „anomaliilor” (ex. furturi). De asemenea, rețeaua a fost separată în trei ramuri (Centru - Brădet, Centru - Petrom, Centru - 1 Decembrie/Floroaia), astfel încât în cazul unei avarii va fi deconectată doar ramura în cauză”, au transmis, sâmbătă, autoritățile locale, într-o postare pe Facebook.
Prețul controlerului, inclusiv montajul, a fost de 6.500 lei plus TVA.
Tot în ideea reducerii consumului de energie electrică, Primăria Întorsura Buzăului s-a alăturat sâmbătă seara inițiativei mondiale „Ora Pământului” și a oprit iluminatul public din oraș pentru o oră.
Sursa foto: Facebook/Primăria Întorsura Buzăului