ACTUALITATE 31 august 2011

Guvernul a aprobat scăderea taxei auto de poluare cu până la 25%

de Covasna Media | 329 vizualizări

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, care prevede reducerea taxei cu până la 25%, dar şi plata acesteia pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, potrivit unor surse guvernamentale, citate de MEDIAFAX.

Potrivit proiectului, dacă taxa de poluare plătită începând cu 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea noii legi ,contribuabilii pot să solicite restituirea diferenţei de bani.

Taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, pentru autovehiculele noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.

Taxa va fi calculată pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisiile de CO2 şi deprecierea autoturismului.

Prima formă a proiectului de modificare a taxei prevedea o diminuare a acesteia de circa 30%, de la 1 iulie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.