ACTUALITATE 12 noiembrie 2009

Gripa porcină a ajuns şi în Covasna

de Covasna Media | 1003 vizualizări
Valul de gripă nouă a ajuns şi în Covasna, primul caz fiind confirmat aseară - deocamdată telefonic - la un tânăr din judeţ. [singlepic=571,250,250,,left]Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Covasna (DSP), dr. Deme Judith, cazul a fost confirmat telefonic de Institutul Cantacuzino din Bucureşti, şi sa început tratamentul viral asupra pacientului internat la Infecţioase într-un salon izolat. Acesta se pare că are o formă mai uşoară a bolii. „Se face ancheta epidemiologică, se verifică cu câte persoane a intrat în contact, iar acestea vor fi urmărite din punct de vedere medical 7 zile“, a spus Deme. Potrivit unor surse, tânărul este şofer pe TIR la o firmă de transport marfă şi efectua mai multe curse în străinătate, loc de unde ar fi şi contactat noul virus.

Valul de gripă nouă a ajuns şi în Covasna, primul caz fiind confirmat aseară - deocamdată telefonic - la un tânăr din judeţ.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Covasna (DSP), dr. Deme Judith, cazul a fost confirmat telefonic de Institutul Cantacuzino din Bucureşti, şi sa început tratamentul viral asupra pacientului internat la Infecţioase într-un salon izolat. Acesta se pare că are o formă mai uşoară a bolii.

„Se face ancheta epidemiologică, se verifică cu câte persoane a intrat în contact, iar acestea vor fi urmărite din punct de vedere medical 7 zile“, a spus Deme. Potrivit unor surse, tânărul este şofer pe TIR la o firmă de transport marfă şi efectua mai multe curse în străinătate, loc de unde ar fi şi contactat noul virus. El fusese în Ungaria, de unde s-a întors duminică, şi înainte făcuse o cursă în Slovacia. Când s-a întors acasă din Ungaria, el s-a simţit însă rău, astfel că s-a dus direct la Spital unde i s-au recoltat probe ulterior trimise la Institutul Cantacuzino. Răspunsul telefonic a venit aseară şi s-ar părea că avem de-a face cu primul caz de gripă nouă şi în judeţul Covasna.

Primul caz din judeţ

În ţară sunt semnalate zilnic o mulţime de noi cazuri de gripă aşa-zisă porcină, astfel că era o chestiune de timp până să apară şi în Covasna. Potrivit informaţiilor apărute la nivel central, specialiştii din sănătate avertizează că vârful epidemiei de gripă nouă A H1N1 va fi atins în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, astfel că aceştia fac apel la medici să fie pregătiţi pentru primirea bolnavilor, dar şi pentru vaccinarea unui număr cât mai mare de oameni.

Virusul gripal a îmbolnăvit până acum peste o mie de români şi există două focare principale - unul la Bucureşti şi altul la Iaşi.

În judeţ, de când a început „nebunia“ din ţară cu această gripă, în fiecare şcoală primul profesor care intră dimineaţa la oră verifică cum se simt copiii, ce simptome prezintă, dacă au febră, şi în funcţie de simptomele lor sunt trimişi la medicul de familie.

De asemenea, în şcoli au fost înfiinţate comitete pregătite să intervină, în laboratoare şi clase se curăţă cu spirt birourile şi tastaturile, şi aşa mai departe.

Ana Sidon

Citeste şi : Cum ştiţi dacă aveţi gripă nouă; cum vă protejaţi de virusul AH1N1

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
eugen, 12 noiembrie 2009
eu sint de parere ca doar medicii de specialitate au un raspuns avizat despre acest subiect!!vaccinurile au salvat milioane de vieti asa ca refuzul neintemeiat de a te vaccina,seamana un pic cu ....un citeste integral
Livia, 12 noiembrie 2009
Nici vaccinul nu e o solutie. cel putin nu mi se pare tocmai practic sa acceptam noi ce'au refuzat polonezii... mai mult, romanii par sa fie totusi imuni, in sensul in care exista atatea victime si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.