Grenadă descoperită în curtea Spitalului de Cardiologie din Covasna
O grenadă de mână defensivă, model F-1, a fost găsită miercuri, 19 martie, în curtea Spitalului de Cardiologie din Covasna. Echipa pirotehnică a ISU Covasna a intervenit prompt, a izolat zona și a ridicat dispozitivul în condiții de siguranță.
„La fața locului s-au deplasat de urgență echipa pirotehnică din cadrul ISU Covasna, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Zona a fost imediat izolată pe o rază de 100 de metri, iar persoanele aflate în apropiere au fost evacuate, pentru a preveni orice risc”, transmite ISU Covasna.
Pompierii mai transmit că intervenția s-a desfășurat fără incidente, iar grenada a fost ridicată în condiții de siguranță. Obiectul este în curs de transport către locul de depozitare, conform procedurilor specifice.
Cei care găsesc un astfel de dispozitiv nu trebuie să îl atingă sau să încerce să îl mute. Este important să se îndepărteze imediat, să sune la 112 și să ofere autorităților detalii despre locație și aspectul obiectului.