ACTUALITATE Acum 4 ore, 1 minut

Garda de Mediu Covasna: amenzi de peste 1,5 milioane de lei și nouă societăţi suspendate

de Ștefania Găvăneci | 190 vizualizări

Din luna ianuarie până în septembrie a acestui an, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Covasna au efectuat peste 450 de inspecții, în urma cărora au aplicat peste 100 de sancțiuni. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la peste 1,5 milioane de lei.  Mai mult, activitatea a nouă societăți au fost suspendată.

Printre neregulile constatate s-au numărat lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, depozitarea deşeurilor pe spaţii neautorizate, nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu și deversarea apelor uzate în sol. 

Din totalul numărului de inspecții efectuate, până la finalul lunii septembrie, peste 70 au fost dispuse de Comisariatul General.

În cadrul inspecțiilor planificate şi neplanificate au fost efectuate:

  • 163 inspecții planificate;
  • 64 inspecţii planificate tematic;
  • 46 inspecții pentru rezolvarea unor reclamaţii;
  • 73 inspecţii dispuse de Comisariatul General;
  • 9 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse;
  • 2 inspecții în urma autosesizării Gărzii Naționale de Mediu;
  • 22 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare;
  • 72 inspecții cu alte autorităti;
  • 7 inspecții pentru identificarea de obiective noi”, se arată în comunicatul transmis de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Covasna. 

Potrivit aceleiași surse, au fost aplicate 107 sancţiuni principale, respectiv: 26 avertismente şi 81 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.573.000 lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a nouă societăți. 

Pentru a spori eficiența controalelor și a depista mai rapid neregulile, Garda de Mediu din Covasna va începe să utilizeze drone. Acestea vor permite supravegherea aeriană a depozitelor ilegale de deșeuri. 

Sursa foto: Facebook/ Garda de Mediu Covasna

Teme articol: garda de mediu covasna
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.