ACTUALITATE 18 iulie 2016

Funcţionarii publici din administraţia locală suspendă greva generală

de Covasna Media | 1041 vizualizări

Greva generală anunţată de funcţionarii din administraţia publică locală pentru data de 19 iulie nu va mai avea loc. Preşedintele F.N.S.A., Valer Suciu, şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Vasile Dîncu, au avut întâlniri de lucru în 16 şi 17 iulie, în urma cărora s-a decis suspendarea protestelor.

„Vicepremierul Vasile Dîncu a asigurat conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie de tot sprijinul pentru ca modernizarea administraţiei publice şi recâştigarea demnităţii salariaţilor din administraţia publică să devină un proces accelerat, în care toate deciziile şi strategiile se vor face în cadrul unui parteneriat cu F.N.S.A. şi alte organizaţii reprezentative care activează în acest domeniu”, arată comunicatul de presă transmis de F.N.S.A.

Punctele asupra cărora reprezentanţii Guvernului şi cei ai funcţionarilor publici au căzut de acord sunt următoarele: „analizarea şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală; analiza, dezbaterea şi promovarea Strategiilor de modernizare a funcţiei publice precum şi Strategia formării profesionale în Administraţia Publică centrală si locală; participarea la dezbaterea şi lucrările Comisiei interministeriale pentru redactarea Codului Administrativ şi a Codului de procedură administrativă; vom analiza împreună efectele negative în scopul corectării sau eliminării unor prevederi din O.U.G. nr. 20/2016”, transmite aceeaşi sursă.

Administraţia publică locală, ramură prioritară

În cadrul negocierii dintre Guvern şi reprezentanţii F.N.S.A. s-a stabilit ca cei din urmă să „participe la grupurile de lucru ale Guvernului care elaborează Legea pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Ȋn cadrul construcţiei acestei legi, Guvernul României va lua în discuţie posibilitatea ca administraţia publică locală să fie considerată ramură prioritară, pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene/primării şi celelalte categorii de bugetari; F.N.S.A. va sprijini Guvernul României pentru colectarea datelor privind salariile ce vor fi plătite începând cu data de 1 august 2016 în unităţile administrativ-teritoriale şi vor fi înregistrate în registrul public de evidenţă, ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 20/2016”.

Vouchere de vacanţă, acordate pe criterii de performanţă

Mai mult, cu privire la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, „Guvernul României va iniţia discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice, pe baza următoarelor principii: norma de hrană să se acorde tuturor salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetelor aprobate, iar acordarea voucherelelor de vacanţă să fie condiţionată de îndeplinirea unor criterii de performanţă. Reprezentanţii FNSA vor fi invitaţi să participe la discuţiile cu M.F.P. iniţiate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu termen de finalitate în luna septembrie 2016”.

Discuţiile de la sfârşitul săptămânii trecute între reprezentanţii F.N.S.A. şi cei ai Guvernului vin ca urmare a grevei generale care s-a desfăşurat în 12 iulie. Atunci, la nivelul judeţului Covasna, circa 600 de angajaţi de la instituţiile locale şi judeţene (Consiliul Județean Covasna, Primăria Sfântu Gheorghe, Direcția de asistență socială și Casa de cultură „Kónya Ádám” (subordonate Consiliului Local Sfântu Gheorghe), Primăria Covasna (+ Boroşneu Mare), Primăria Baraolt (+ Brăduț), Primăria Întorsura Buzăului, Primăriile comunelor afiliate sindicatului „Nova Vita”: Aita Mare, Belin, Bățani, Vâlcele, Arcuș, Valea Crișului, Ghidfalău, Micfalău, Chichiș, Zagon, Zăbala, Valea Mare, Sita Buzăului, Barcani), şi-au suspendat pentru o zi activitatea cu publicul.

„În ultimii 26 de ani administraţia locală a fost lăsată pe ultimul loc, suntem consideraţi, cum s-ar spune, ultima pingea la cizmă, suntem cea mai defavorizată categorie de bugetari”, declara la începutul lunii iulie liderul Sindicatului „Nova Vita”, Ferencz Tibor Lajos.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie nu exclude reluarea protestelor, dacă angajamentele luate de Guvern nu vor fi respectate.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.