FOTO. Alexa Frâncu, a treia finalistă Covasna Media Girl
Este rândul celei de-a treia finaliste a competiției noastre.
Alexandra Frâncu are 19 ani şi a urmat cursurile Colegiului Național "Mihai Viteazul", iar din toamnă va studia la Facultatea de Sociologie și Comunicare în cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Își dorește o carieră de succes, să-și urmeze vocația și să descopere omul așa cum este el de fapt, să ajute, să ofere semenilor șansa de a-și găsi țelul în viață cu ajutorul sfaturilor și cunoștințelor sale, dobândite de-a lungul studiilor. În ceea ce privește viața personală, Alexa spune că își dorește fericire și iubire, pe care le dobândește deja prin faptul că oferă aceleași lucruri oamenilor speciali din viața sa.
Alexandra iubește dansul iar acesta este prima pasiune care o caracterizează. "Dansul mă eliberează, mă dezvoltă atât psihic, cât și fizic. Practic dansurile de aproximativ 6 ani, iar de-a lungul anilor am descoperit oameni cu aceleași abilități ca și mine, care se implicau cu trup și suflet în acest sport", ne spune Alexandra.
Un alt hobby este muzica. "Pe lângă faptul că a asculta muzică în orice moment este ceva ce a devenit normal în viața mea, îmi place foarte mult să îmi exteriorizez trăirile prin cântat."
Ceea ce probabil puțini știu despre ea este faptul că deși nu arată, este o persoană foarte sensibilă, iar orice jignire este pusă la suflet. "Nu voi purta niciodată ranchiună unei persoane. Trăiesc pe principiul că omul greșește chiar dacă probabil nu-și dă seama. Îmi place să am mulți prieteni, să călătoresc și să trăiesc clipa”, completează Alexa.
Vezi AICI galerie FOTO cu Ingrid Herciu.
Vezi AICI galerie FOTO cu Alina Ruţa.