ACTUALITATE 17 noiembrie 2008

Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna solicită ca Ambasada SUA să nu încurajeze „extremiştii maghiari”

de Covasna Media | 834 vizualizări
Lideri CNS şi PCM se întâlnesc mâine cu ataşatul politic al acestei ambasade

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna apreciază drept cel puţin ciudat faptul că ataşatul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii are contacte oficiale cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), neînregistrat juridic, şi Partidul Civic Maghiar (PCM), despre care spune că militează pentru separatism pe criterii etnice, şi cere Ambasadei să nu încurajeze „extremiştii maghiari”. Preşedintele Forumului, Ioan Solomon, susţine că nu a existat vreo intenţie de a se realiza contacte cu societatea civilă românească şi organizaţiile acesteia, legal constituite, în schimb au loc contacte cu lideri maghiari extremişti. „Înseamnă că nu interesează şi problemele ori dezideratele noastre, ci doar ale unor lideri extremişti maghiari”, susţine Ioan Solomon. Potrivit acestuia, prin aceste demersuri care au loc în toiul campaniei electorale, ambasada unui alt stat îi legitimează prin recunoaştere şi contacte ...

Lideri CNS şi PCM se întâlnesc mâine cu ataşatul politic al acestei ambasade

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna apreciază drept cel puţin ciudat faptul că ataşatul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii are contacte oficiale cu Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), neînregistrat juridic, şi Partidul Civic Maghiar (PCM), despre care spune că militează pentru separatism pe criterii etnice, şi cere Ambasadei să nu încurajeze „extremiştii maghiari”. Preşedintele Forumului, Ioan Solomon, susţine că nu a existat vreo intenţie de a se realiza contacte cu societatea civilă românească şi organizaţiile acesteia, legal constituite, în schimb au loc contacte cu lideri maghiari extremişti. „Înseamnă că nu interesează şi problemele ori dezideratele noastre, ci doar ale unor lideri extremişti maghiari”, susţine Ioan Solomon. Potrivit acestuia, prin aceste demersuri care au loc în toiul campaniei electorale, ambasada unui alt stat îi legitimează prin recunoaştere şi contacte oficiale privilegiate pe extremiştii care acţionează din afara legii împotriva statului român şi care doresc să organizeze referendumuri anti constituţionale pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Lideri ai CNS şi ai PCM se vor întâlni mâine la Sfântu-Gheorghe, cu ataşatul politic al Ambasadei SUA. Vicepreşedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan, a declarat că au fost contactaţi telefonic de către Ambasada SUA şi li s-a propus o întâlnire între CNS şi PCM cu ataşatul politic al ambasadei, care va avea loc marţi în Sfântu-Gheorghe. Potrivit lui Gazda, cu această ocazie vor aborda subiecte legate de dezideratele lor, de politica şi problemele lor.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Virgil, 17 noiembrie 2008
botond iti faci neamul de ras. Asa te/or invatat ai tai sa fii european, mai? Sau atat ai invatat in enclava asta secuiasca? dincolo de chichis ai iesit vreodata, copile?
botond, 17 noiembrie 2008
Meniul de astazi: S-ol-omon afumat ala Inapoi de unde te-ai muta. Masa festiva pentru porci :)))
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.