Fonduri alocate pentru lucrări de reparare a distrugerilor cauzate de inundaţii
Județul Covasna a primit 6.745.000 de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru unele unități administrativ-teritoriale, afectate de calamitățile naturale. Consiliul Județean Covasna și Instituția Prefectului – Județul Covasna au solicitat împreună alocarea fondurilor pentru lucrările urgente, necesare după ploile torențiale din luna iulie.
„În baza unei note de fundamentare și a unui raport sinteză privind efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase, produse în data de 19 iulie 2020, Consiliul Județean și Instituția Prefectului au solicitat fonduri de la Guvern pentru a putea efectua lucrările de reparații. Consiliul Județean Covasna a primit 771.000 lei pentru refacerea a 6 km drum și a două podețe pe DJ121A” – ne-a informat Tamás Sándor, Președintele Consiliului Județean.
În comuna Belin trebuie refăcute nu doar străzi, două poduri peste pârâul Belinul Mare, 5 poduri situate pe drumuri forestiere, ci mai este nevoie şi de refacerea a 20m de protecție pentru rețeaua de alimentare cu apă – lucrări pentru care au fost alocate 3.454.000 lei.
În satul Calnic, care aparține de comuna Valea Crișului, drumul a fost distrus pe o lungime de aproape 10 km, e nevoie de refacerea a 4 podețe, pe lângă acestea trebuie refăcut și 3km drum forestier și un pod.
În Comuna Bodoc e nevoie de refacerea apărărilor de mal pe Pârâul Vasar, de 3km străzi în satul Zălan, de podeț peste pârâul Maior în satul Olteni – pentru toate aceste lucrări au fost alocate 769.000 lei. Comuna Aita Mare a primit 265.000 lei, fiind distruse 3 podețe peste pârâul Aita.
În județul Covasna, în data de 19 iulie, ploile torențiale au provocat pagube în mai multe localități, nu doar pe proprietatea publică, ci și pe terenurile agricole, precum și în gospodării.
Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna