ACTUALITATE 8 octombrie 2010

Flavius Hosu, mândria Întorsurii…

de Covasna Media | 995 vizualizări
La cei 10 ani ai săi, Flavius Ionuţ Hosu, din Întorsura Buzăului, este o persoană foarte interesantă, un copil cuminte şi sârguincios, cu un talent absolut genial și care se poate spune că e deja realizat pe plan profesional. La vârsta de 3 ani, micul toboșar a descoperit singur ritmuri, iar un an mai târziu a apărut pe scenă. Au urmat numeroase concerte, premii, fani și multe aplauze zgomotoase. Lumea îl cunoaşte drept

La cei 10 ani ai săi, Flavius Ionuţ Hosu, din Întorsura Buzăului, este o persoană foarte interesantă, un copil cuminte şi sârguincios, cu un talent absolut genial și care se poate spune că e deja realizat pe plan profesional. La vârsta de 3 ani, micul toboșar a descoperit singur ritmuri, iar un an mai târziu a apărut pe scenă. Au urmat numeroase concerte, premii, fani și multe aplauze zgomotoase. Lumea îl cunoaşte drept „Micul Ţandărică“ și a pornit spre un viitor grandios, plin de succes!

- Cine te-a invăţat să cânţi la tobe?

- Talentul mi l-a dat Dumnezeu. Chiar dacă nu era tata toboşar, tot aveam talentul de a cânta la tobe. Beţele eu mi le-am pus în mână...

- Colegii te plac, te susţin? Prieteni ai?

- Nu sunt răi toţi… doar unii. Chiar nu mă laud, pentru că nu am de ce şi e urât. În general cei din şcoală mă plac. Cel mai bun prieten al meu e Robert. O zi sunt la el, alta e el la mine, ne înţelegem foarte bine.

- Ştim că ai susţinut multe concerte, ai vreo amintire specială?

- La 4 ani, la primul meu spectacol, după ce am terminat de cântat lumea m-a aplaudat şi m-a fluierat. Eu am început să plâng (aşa mi-a spus tati), am crezut că râd toţi de mine.

- Cine e idolul tău?

- Dave Weckl, e american. Când aveam 5 ani îl studiam şi chiar am vrut să-l întâlnesc şi l-am cunoscut la Bucureşti, am făcut şi o poză cu el, tremuram tot de emoţie. I-am dat un CD cu mine, sper că l-a ascultat. Întâlnirea cu el e amintirea preferată.

- Cu cine crezi că semeni aşa talentat?

- Cu Ţăndărică mă aseamănă lumea. L-am cunoscut, suntem prieteni. Am fost la emisiuni cu el, la spectacole…

- Cu cine ţi-ai dori să cânţi în mod special?

- Cu Dave Weckl, da! El cântă jazz, dar aş cânta ceva rock.

- Melodia favorită?

- Off… sunt foarte multe. Orice de la Metallica. Chiar am beţe pentru rock, am unele foarte speciale cu sclipici sau tatuate, le-am luat din Germania, de la Frankfurt, de la cel mai mare festival de tobe. Am cântat si blues, dar rock-ul îmi place cel mai mult. A, da! Îmi place Michael Jackson foarte, foarte mult. Am avut postere cu el prin toată casa.

- Cât exersezi pe zi?

- Niciodată n-am ţinut cont, în ultimul timp cam 10-20 minute… atât simt nevoia. Mai bat, mai citesc ceva, fac temele, iar bat. Tot aşa…

- Te recunoaşte lumea pe stradă?

- Da. „Uite-l pe tipu’ de la televizor“, sau mă întreabă: „Tu eşti ăla care bate la tobe?“ „Te-am văzut la televizor, felicitări!“ Cam aşa spun...

- Autografe îţi cere lumea?

- Am dat. Prea puţin la copii. Mai mult oamenii mari îmi cer.

- Alt instrument îţi mai face cu ochiul?

- Nu. Eu stau la locul meu, unde mă pricep. E greu să înveţi altceva.

- Ce oraş îţi place cel mai mult, din cele pe care le-ai vizitat? Unde ţi-ai dori sa cânţi ?

­ Îmi place Hollywood în America şi aici Sfântu-Gheorghe şi Întorsura Buzăului, Piatra Neamţ. Mi-ar plăcea să stau în Franţa, am fost acolo la Disneyland, am fost şi în Rusia la Moscova. Mi-aș dori să cânt în America, pe orice stadion.

- Ai purtat mult timp părul foarte lung, de ce te-ai tuns?

- M-am dus la frizer şi i-am zis să mă tundă până la umeri şi el m-a tuns mult mai scurt. După aceea m-am dus la alt frizer şi mi-am făcut creastă. Îmi plăcea cu el lung, dar mă incomoda, îmi intra în ochi. Mai bine acum, aşa.

- Ce îţi place să faci în timpul liber?

- Să joc baschet, să mă dau cu skateboard-ul şi să mă joc pe computer cu maşini şi lupte. Să desenez, nu am talent dar desenez bine de obicei. Mă joc Piticot, Roata Norocului, îmi place să fac puzzle, am insectar şi colecţionez maşinuţe. Aaaa... îmi place foarte mult să pescuiesc cu tata. Când aveam 5 ani, a prins un peşte cât mine de mare. Prima dată când eu am pescuit am prins 3 păstrăvi.

- Te înţelegi bine cu părinţii?

- Da, mă înţeleg bine cu amândoi. Un pic, un pic, da’ un pic îl iubesc mai mult pe tata. Face multe sacrificii, mă duce la concerte, se interesează... O iubesc mult şi pe mama! O iubesc şi pe mătuşa mea, pe bunici, pe naşul meu, pe cel mai bun prieten, Robert. Dar pe primul loc e fratele meu Fabian, lui îi plac la nebunie computerele, când va fi mare vrea să se facă profesor de calculator.

- Aşadar te înţelegi bine cu fratele tău Fabian, îţi mai doreşti un frate sau o soră?

- Da, foarte bine ne înţelegem, dar nu pot să spun că perfect, ne mai şi certăm, ne împăcăm, ne iubim, ne batem. Îmi doresc, da, m-aş bucura să am încă o surioară sau un frăţior.

- Ce îţi place să mănânci?

- Pizzaaaaaaaa! Şi îngheţată de căpşuni cu ciocolată.

- La filme, desene animate te uiţi?

- Da, îmi plac comediile şi îmi plac filmele cu lupte… wrestlemania. Desenele sunt multe care-mi plac. Batman, Hannah Montana, sunt amuzante.

- Citeşti?

- Citesc acum „Cei Trei Muşchetari“.

- Cu şcoala cum stai ?

- Eu învăţ bine la şcoală, niciodată nu am avut note mici. Meteriile mele preferate: româna, geografia îmi place, nu spun mate pentru că e grea… Îmi place şi religia, lucrul manual, engleza, cam atât. A, da! Şi sportul, am uitat de el. Sunt în echipa de fotbal, suntem în semifinale şi jucăm cu nişte pici de clasa a III-a şi o să câştigăm. Numele colegilor din echipă: Vlad, Andrei, Alin, Florin, Iulian şi eu, portarul. Echipa se numeşte F.C. Steaua Junior.

- Şi mult întâlnita întrebare: Ce îţi doreşti să te faci când vei fi mare?

- Nu ştiu, chiar nu ştiu. Poate toboşar ori profesor de muzică. Pe viitor aş vrea să mă ştie mai multă lume şi să am cât mai multe concerte.

Interviu de Andreea Kelemen Dabija

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
G . F., 17 octombrie 2010
BRAVO FLAVIUS ,FELICITARI PARINTILOR
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.