ACTUALITATE 22 iunie 2012

Filmul unei seri de groază. Ce s-a întâmplat miercuri noaptea în casa lui Adrian Năstase

de Covasna Media | 332 vizualizări

Avocatul Ion Cazacu a povestit joi seara, în exclusivitate, la România TV, ce s-a întâmplat în casa lui Adrian Năstase miercuri seara. Potrivit avocatului, fostul premier s-a împuşcat în timp ce Dana Năstase şi sora acestuia îi făceau bagajul pentru arest. "Poliţistul s-a luptat cu Adrian Năstase câteva minute pentru a-i lua arma din mână, după ce de fapt el se şi împuşcase", a relatat Cazacu.

"A fost o discuţie în apropierea livingurilor şi a dormitoarelor. Se pregătea sacoşa cu care trebuia să plece la penitenciar. În acel moment, poliţistul i-a spus că poate este mai bine să-şi ia cu el o carte pentru că este o seară grea şi dificilă. Atunci, Adrian Năstase a rugat-o pe sora sa să meargă să-i ajute soţia la bagaje şi el a intrat în birou. A luat această carte, s-a aşezat pe un fotoliu şi l-a invitat pe celălalt poliţist să stea pe celălalt fotoliu. Evenimentele de aici au decurs. Poliţistul s-a luptat cu Adrian Năstase câteva minute pentru a-i lua arma din mână, după ce de fapt el se şi împuşcase. Poliţistul s-a luptat să îi ia pistolul pentru că al doilea glonţ i-ar fi fost fatal. Nu a auzit nimeni, s-a întâmplat la etajul 1", a declarat la emisiunea Ultima Oră, de la România TV, avocatul lui Adrian Năstase.

Cazacu a reluat ideea că, dacă nu erau poliţiştii, Adrian Năstase ar fi fost mort astăzi.

El a mai relatat că, după ce Adrian Năstase s-a împuşcat, cămaşa care era plină de sânge i-a fost schimbată.

"Domnul Năstase era jos, plin de sânge. S-au ridicat probe de acolo, inclusiv cămaşa lui care era plină de sânge. S-au pus repede nişte prosoape în jurul gâtului. Cam la 20 de minute, a venit salvarea. (...) I-au schimbat cămaşa, era plină de sânge, nu putea merge cu ea aşa. A venit SMURD-ul care i-a acordat primul ajutor. (...) Oamenii au acţionat imediat şi au încercat să oprească sângerarea. Ulterior, au coborât unii membri ai familiei. Când a venit SMURD-ul, s-a acordat primul ajutor calificat. (...) Nu cred că s-a auzit împuşcătura. Familia era la etajul 3", a spus Cazacu.

Avocatul a precizat că ambii poliţişti au fost martori la scena împuşcării. "Singurii martori oculari au fost cei doi poliţişti. Amândoi poliţiştii au fost prezenţi. După eveniment, un membru al familiei a coborât şi a acordat primul ajutor. Cred că doamna Năstase nu a coborât, pentru că s-ar fi îngrozit ce vede", a spus Cazacu.

Ion Cazacu a precizat că revolverul cu care s-a împuşcat Adrian Năstase este una dintre cele mai puternice arme. "De la o distanţă de la un metru poate spulbera capul unei persoane. A fost probabil o chestie de noroc maxim pentru că a fost vorba de un singur foc, iar acel proiectil a trecut la 2 mm de carotidă", a conchis Cazacu.

Avocatul a mai spus Năstase a văzut sentinţa la televizor. La câteva minute l-a sunat şi l-a întrebat dacă mai există vreo posibilitate de a amâna executarea pedepsei:

"Am fost în contact telefonic cu Adrian Năstase, era un moment dificil pentru toată lumea. Imediat după anunţarea deciziei, la 20-25 de minute, m-a sunat şi m-a întrebat dacă există şi alte posibilităţi legale de a amâna sau de a întrerupe executarea pedepsei. I-am spus că există, dar că legea nu prevede o suspendare a executării. Dânsul trebuie să meargă la locul de deţinere şi trebuie să respecte dispoziţiile legii, a instanţei. Nu avea ce să facă. Puteam să începem nişte proceduri, dar în condiţiile în care începea executarea pedepsei. A fost un moment tensionant pentru că probabil era ultima speranţă pe care o avea. În discuţia cu dânsul am remarcat că îşi păstra calmul, am crezut că totul este în ordine. Ultima întrebare pe care mi-a adresat-o: cât de repede poate fi încarcerat. I-am spus că legea nu prevede un termen. Organele de poliţie dacă primesc mandatul nu au ce face, trebuie să vă bată la uşă şi cred că o să vă bată în seara asta. Astea au fost ultimele cuvinte".

Adrian Năstase a fost condamnat, miercuri, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", de Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cursul serii, când doi poliţişti au ajuns la reşedinţa sa din strada Zambaccian cu mandatul de aducere, fostul premier a încercat să se sinucidă. Sub pretextul că vrea să îşi ia o carte din birou, Năstase a scos dintr-un sertar un revolver Smith&Wesson şi a încercat să-şi tragă un glonţ în cap. Unul dintre poliţişti a avut însă prezenţa de spirit de a încerca să intervină şi a reuşit să-l împiedice pe Adrian Năstase să se sinucidă.

Totuşi, în timpul luptei pentru armă, aceasta s-a descărcat, iar două gloanţe l-au rănit pe fostul premier. A fost chemată imediat o ambulanţă care l-a transportat pe Adrian Năstase la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost stabilizat şi pus sub tratament pentru menţinerea funcţiilor vitale. Fostul premier a fost în permanenţă conştient şi a reuşit să comunice, cu destul de mare greutate, cu personalul medical.

Joi dimineaţă, Adrian Năstase a fost operat de o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu. Fostul premier va rămâne internat 14 zile. El riscă să facă infarct şi se află sub tratament psihiatric.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.