ACTUALITATE 9 aprilie 2025

Fii cercetaș pentru o zi – Lecții despre natură și siguranță

de Covasna Media | 944 vizualizări

În cursul zilei de marţi, 8 aprilie, personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna a participat la activitatea educativă „Fii cercetaș pentru o zi”, organizată de Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe. Evenimentul s-a desfășurat în aer liber, în zona Cheile Vârghișului, și a reunit două clase din ciclul liceal.

Tinerii au avut ocazia să descopere frumusețea naturii și să învețe cum să o protejeze, participând la ateliere practice realizate în colaborare cu reprezentanți ai Centrului Militar Județean. Acestea au vizat orientarea în teren, montarea corturilor, regulile de prevenire a incendiilor în fondul forestier și pe vegetație uscată, precum și acordarea primului ajutor în situații de urgență.

În plus, pentru a încuraja implicarea tinerilor în activitățile specifice situațiilor de urgență, elevilor le-au fost prezentate oferta educațională și modalitățile de înscriere la instituțiile de învățământ din subordinea IGSU, precum și programul de voluntariat „Salvator din pasiune”.

Ziua s-a încheiat cu un angajament simbolic al participanților de a fi mai responsabili față de mediu și de a împărtăși mai departe cunoștințele dobândite. „Fii cercetaș pentru o zi” a reprezentat nu doar o experiență inedită în mijlocul naturii, ci și o lecție valoroasă despre siguranță, responsabilitate și respect față de mediul înconjurător.

Sursa: comunicat de presă

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.