ACTUALITATE 11 aprilie 2010

Femeile manager și-au unit forțele

de Covasna Media | 512 vizualizări
Prima Asociație a femeilor manager din județul Covasna s-a constituit vineri la Incubatorul de Afaceri 12apr2010-afaceriÎn jur de o sută de femei de afaceri din județele Covasna și Brașov - unde există deja o Asociație a femeilor manager - s-au întâlnit vineri la sediul Incubatorului de Afaceri din Sfântu-Gheorghe pentru a pune bazele unei asociații și la nivelul județului nostru, în cadrul căreia să se sprijine reciproc și să se dezvolte. Printre temele abordate în cadrul discuțiilor s-au numărat cele privind rolul femeilor în economie

Prima Asociație a femeilor manager din județul Covasna s-a constituit vineri la Incubatorul de Afaceri

12apr2010-afaceriÎn jur de o sută de femei de afaceri din județele Covasna și Brașov - unde există deja o Asociație a femeilor manager - s-au întâlnit vineri la sediul Incubatorului de Afaceri din Sfântu-Gheorghe pentru a pune bazele unei asociații și la nivelul județului nostru, în cadrul căreia să se sprijine reciproc și să se dezvolte.

Printre temele abordate în cadrul discuțiilor s-au numărat cele privind rolul femeilor în economie, programele de finanțare pentru femeile manager, sau, așa cum remarca președintele Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din Covasna (ASIMCOV), Bagoly Miklos, importanța existenței unei asemenea asociații a femeilor, care s-a înființat sub umbrela ASIMCOV.

După cum afirma reprezentanta Asociației Femeilor Manager din Covasna, Jakabos Janka, femeile au în general tendința de a dezvolta afaceri mai mici, și de aceea considerate mai puțin importante și prin urmare mai puțin apreciate.

În plus, spune ea, femeile trebuie să lucreze mai mult pentru finanțare decât un bărbat, accesează mai greu fonduri și mai au de-a face și cu discriminarea și cu faptul că femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații, pentru același post. Pe lângă afaceri, în general femeile mai au și grija unei familii.

„Sperăm că vom reuși să creăm o asociație care să ne dea posibilitatea de a ne ajuta reciproc. Vrem să creăm egalitatea de șanse, oportunități, contribuind la dezvoltarea sectorului social economic din Covasna. Obiectivele noastre sunt de a face lobby, de a organiza evenimente, cursuri de perfecționare, întâlniri cu principalele organizații, parteneriate interne - externe sau relații cu autoritățile locale”, a spus Jakabos.

Printre invitații la eveniment s-au numărat și europarlamentarul PNL Norica Nicolai, soțiile ambasadorilor Ungariei și Poloniei, viceprimarul Sztakics Eva și alții.

Cu această ocazie, Norica Nicolai a vorbit despre necesitatea existenței unor fonduri speciale pentru garantarea femeilor care vor să susțină afaceri, și despre posibilitatea de a obliga țările membre să introducă acest tip de garanție.

„Nu e o discrimnirae, este o așezare pozitivă, femeile sunt discriminate pentru că au o dublă slujbă și asta e prima formă de discriminare, pentru că întotdeauna ele fac ceva în plus față de bărbați. Astfel, ele trebuie pozitiv susținute să-și realizele și afaceri și să-și susțină și familia. Ceea ce nu se știe în România este că toată această restructurare a fostei economii socialiste s-a făcut pe socoteala femeilor, pe cheltuiala lor. Ele au fost cel mai prost plătite în toți acești 18 ani”, a spus Norica Nicolai.

În opinia ei, unul dintre răspunsurile de ieșire din criză ar fi tocmai promovarea antreprenoriatului feminin.

Asociația Femeilor Manager din Covasna va avea în primă fază în jur de 50 de membre, care activează în domenii dintre cele mai diverse.

Ana Sidon

Teme articol: femei afaceri ASIMCOV
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
eugen, 12 aprilie 2010
,,Fonduri speciale pentru garantarea femeilor care vor sa sustina afaceri"Pare o jignire.Daca poti, te iei de afaceri,daca nu, faci ce poti.In cazul femeilor platite mai prost ,doamna senator s-a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.