ACTUALITATE 27 martie 2017

Fazakas Misi: „Schimbarea trebuie să înceapă din interior”

de Covasna Media | 605 vizualizări

Interviu cu coordonatorul trupei de teatru independent Osonó

Teatrul Atelier Osonó a fost fondat cu douăzeci și patru de ani în urmă. Pe atunci era trupa de teatru a elevilor din Liceul Mikes Kelemen înființată de Salamon András. Anul viitor, cu ocazia aniversării de 25 de ani se proiectează o întâlnire de mari proporții, de asemenea editarea unui volum omagial. Fazakas Misi – singurul membru care de la vârsta de 15 ani este prezent în viața trupei – imaginează și conduce soarta ei viitoare. În cafeneaua teatrului din Sfântu Gheorghe, Fám Erika a stat de vorbă cu coordonator despre teatrul independent, drumurile prin lume, autocunoaștere, secuime și iminenta relocare, mai mult silită decât dorită, a trupei Osonó la Budapesta.

– De douăzeci și patru de ani există Teatrul Osonó. Cum poate funcționa, supraviețui o trupă de teatru independentă?

Fazakas Misi-Osono (1)– Pe vremea când eram actor al Teatrului Tamási Áron, am învățat de la Nemes Levente că dacă ești în minoritate, singura ta șansă este să creezi calitatea pe care majoritatea este obligată să o recunoască. Simt acest lucru ca fiind tot mai valabil nu doar ca parte a unei minorități naționale ci și ca un creator de teatru independent. Este dificil să rămâi independent, astfel, trebuie să creezi constant calitatea pe care trebuie să o recunoască și cei care clatină din cap și care, până la urmă, vor fi nevoiți să admită că sunt totuși lucruri esențiale care iau naștere datorită trupei Osonó. De exemplu, plecăm în turneu în Regiunea Transcarpatia și jucăm în localități unde nu a pus niciodată piciorul o trupă de teatru. Recunoașterile de care ne bucurăm sunt dovada strădaniei noastre permanente pentru o muncă de calitate, în acest context anul trecut am obținut Premiul Charlemagne pentru Tinerii Europeni din partea Parlamentului European pentru activitatea în sprijinul tineretului, iar nu demult Osonó a devenit Centru Înregistrat de Cultivare a Talentelor.

Noi realizăm spectacole de teatru documentar care își doresc să atingă fundamental și incisiv spectatorul și credem că nu putem realiza acest lucru decât fiind neafiliați politic.

Eu cred că menirea dintotdeauna a artistului, a teatrului, este de a reflecta. Oglinda este deseori inconfortabilă, dar rolul nostru este cel de a fi inconfortabili. Trebuie să ne asumăm această sarcină. La Sfântu Gheorghe, de exemplu, acest fapt a atras după sine lipsa totală a finanțării din partea Consiliului Local, cu toate acestea cred că, pe termen lung, nu putem fi în slujba comunității locale decât dacă vom îndrăzni să formulăm în continuare întrebări inconfortabile.

– Dacă ar trebui să incluzi Osonó în sistemul de clasificare al unui lexicon, cum l-ai defini?

Fazakas Misi-Osono (2)– Noi facem teatru social. Încercăm să reacționăm la energiile, la procesele prezente în societate. Rareori realizăm spectacole. Doar atunci când considerăm că apar acele probleme despre care trebuie vorbit, reflectat împreună. Realizăm spectacolele noastre după ce participăm la o tabără tematică împreună cu tinerii și adulții care pot relaționa cu problema în discuție, pe care îi invităm să-și povestească propriile istorii personale.

La sfârșitul fiecărui spectacol organizăm dezbateri cu publicul. Tocmai de asta spun că suntem un teatru social. Pentru mine nu este suficient să avem un spectacol unde actorii intră în scenă, publicul în sală și după aplauze fiecare pleacă pe ieșiri separate.

Actul teatral ar trebui să inițieze dialogul, să creeze situații propice pentru a începe procesul de comunicare. Au rămas foarte puține oportunitățile, spațiile în care acest lucru se poate realiza de la om la om, față în față. Este foarte ușor să scrii lucruri din confortul biroului personal, deseori sub protecția unui nume fictiv, să le lansezi în spațiul virtual și să fii deștept, dar pașii cei mai importanți se fac atunci când ne privim față în față. Teatrul nu este singurul mijloc care poate facilita deschiderea spre comunicare, dar este unul adecvat.

După un spectacol în Miercurea Ciuc, la întâlnirea cu publicul am moderat o discuție în care un spectator și-a formulat părerea despre o anumită temă. Stătea lângă el un tânăr care a început și el să vorbească spunând că el este de altă părere, schimbul de replici a continuat aproximativ opt minute iar la urmă bărbatul zice – și aceasta este cheia, căci el a formulat crezul nostru: Frumos din partea noastră, băiete, că a trebuit să venim până aici să discutăm, ori nu puteam noi vorbi acasă despre asta? Și chiar așa este, acasă nu putem. La școală nu putem. În cercul nostru de prieteni nu putem.

Spectacolul nu se termină cu scena de final, este importantă continuarea sa, modul în care ducem în și cu noi tema, problematica abordată.

– Fiecare spectacol este o provocare? O problematizare? Unde este pragul după care publicul nu mai vorbește?

Fazakas Misi-Osono (6)– Experiența ne arată că în Europa de Est 80% din public pleacă, nu rămâne la dezbatere. Chiar și după 27 de ani domină teama, mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie”. În Europa de Vest spectatorii rămân cu plăcere, le place să dezbată temele oferite de spectacol.

Noi jucăm mereu în limba maghiară și subtitrăm textul în limba țării în care ne aflăm, în cazul festivalurilor internaționale traducem în engleză și franceză. La întâlnirile cu publicul traducem chiar și atunci când este un singur nevorbitor al limbii. Facem tot posibilul pentru ca oamenii să poată comunica cu noi și între ei.

Cred că este important să-i ascultăm pe ceilalți. Să înțelegem perspectiva din care privesc ei lucrurile. Asta presupune un grad mare de deschidere. Asta învăț eu acum. Sunt în curs de formare. Problema cea mai mare a sistemului educațional este că nu dezvoltă competențe ce ar fi importante pentru elevi. De exemplu cea de a fi flexibili și deschiși.

Și eu am trăit această schimbare în urmă cu doar câțiva ani, mai precis în perioada când începusem să avem multe turnee și șapte luni din an eram în străinătate, în Europa sau mai departe. Atunci am realizat că lumea este în mișcare și asta nu trebuie să mă sperie ci să percep fenomenul ca o extraordinară oportunitate.

– A fi născut secui, ardelean, est-european atrage oare după sine un anumit grad de limitare?

– Din Sfântu Gheorghe lumea largă poate fi percepută într-un anumit fel, dar când plecăm ne dăm seama că ea este cu totul altfel, mult mai colorată faţă de cum o vedem de acasă. A meritat să plecăm, să descoperim o mulțime de lucruri. Mai ales faptul că, lucrurile pot funcționa în mii de alte moduri.

– Putem caracteriza Osonó ca teatru ambulant?

Fazakas Misi-Osono (11)– Scopul nostru este de a ajunge în cât mai multe locuri. De multe ori suntem întrebați de ce avem atât de puține premiere. Teatrul de stat nu mai este pentru mine o cale de urmat, tocmai din acest motiv l-am abandonat. Să produci în permanență spectacole pentru ca, în cel mai fericit caz, după 30-40 de reprezentații să le scoți din program, nu mă atrage. Este mai important să ducem un spectacol în cât mai multe locuri posibil. De multe ori nu este suficient să aștepți ca publicul să vină la spectacol, ci noi suntem cei care trebuie să mergem în întâmpinarea oamenilor. Am jucat deja în hangare de autocamioane, pivnițe, camere de locuit, poduri, cantine școlare, în aer liber și în biserică. Considerăm că misiunea noastră este de a-i căuta pe oameni, a începe să dialogăm cu ei, să reflectăm împreună.

De multe ori oamenii simt nevoia de a fi ascultați. A-i asculta pe ceilalți îți poate lua mari poveri de pe suflet. Trăim într-o lume în care persoana este împovărată și sunt puține locurile în care îți pot descărca aceste poveri.

– Spectacolele voastre au și o latură psihologică?

– Unul dintre rolurile teatrului din zilele noastre ar trebui să fie cel de spațiu psihologic, să se focalizeze pe individ și suflet. Noi avem și proiecte sociale, organizăm spectacole pentru angajații societății de salubritate, pentru măturătorii de stradă care n-au mai fost niciodată la teatru. După spectacol, colega noastră Prezsmer Boglárka desfășoară activități de pedagogia dramei. Ne-am jucat împreună. A fost o experiență colectivă fantastică. În viitorul apropiat vom avea activități de workshop la Budapesta. De fapt, acestea sunt activități de autocunoaștere și dezvoltare personală derivate din exerciții de artă teatrală. Începem cu exerciții de dezvoltare a atenției, apoi pas cu pas ajungem de la concentrarea pe propria persoană la atenția îndreptată către „celălalt”. La ultimul exercițiu îi rog pe participanți să facă câțiva pași și să privească timp de 10 secunde în ochii persoanei pe care o întâlnesc. Uneori este incredibil de greu de realizat. Nu suntem obișnuiți să facem așa ceva, cum nu obișnuim nici să mulțumim pentru ceva. În general, mulțumim doar pentru lucrurile mari, cu toate că ar fi bine să o facem și pentru cele mai mărunte.

Fazakas Misi-Osono (12)Trebuie să demolăm zidurile pe care le-au ridicat alții în jurul nostru și pe care noi continuăm să le înălțăm. Acesta este mesajul proiectului nostru româno-maghiar, „Cercul prietenilor neștiuți sau Picnic pe un covor japonez”. Am reunit tineri români și maghiari care și-au spus poveștile personale, experiențele românilor vizavi de maghiari și invers.

Am un foarte bun prieten actor la Sibiu, Iustinian Turcu, cu care organizăm tabere interetnice de teatru. Când îl sun la telefon, îl întreb: „Ce mai faci mămăligarule?” iar el îmi răspunde: „Sunt bine bozgore!” și râdem împreună. Cred că seninătatea sufletească, umorul ne pot ajută să depășim subiectele tabu și să suportăm mai ușor viața de toate zilele.

A fost o mare revelație pentru mine când am realizat că trebuie să ne confruntăm cu calități personale, cu tipare educaționale care nu ne sunt de ajutor în viață. Sunt mereu constrâns să mă confrunt cu originea mea de secui, cu modul de gândire specific acestei regiuni și trebuie, în primul rând, să lucrez cu mine însumi.

Multă vreme am crezut că sunt tolerant dar atunci când ne-a sosit un actor voluntar thailandez și a trebuit să locuim împreună, în aceeași casă, mi-am dat seama consternat cât sunt de departe de a fi tolerant. Poate primul pas în această devenire este transformarea primei reacții de impulsivitate, poate chiar ură în deprinderea de a iubi, a iubi frumos, fără cramponare.

– Sunteți o trupă dinamică, apar în permanență fețe noi. Care sunt resorturile care pun în mișcare această fluctuație?

Fazakas Misi-Osono (8)– În prezent trupa noastră are trei membri permanenți: Mucha Oszkár, el este actorul principal, dar pe lângă actorie are și alte numeroase sarcini în echipă și muncește foarte mult; Oláh Kata, ea se ocupă de administrație și scriere de proiecte, și eu însumi, care îndeplinesc funcția de conducător al trupei, regizor și coordonator de proiecte. Cei care ni se alătură sunt, în principal, voluntari. O parte dintre ei sosesc prin programul de voluntariat al uniunii europene, alții sunt studenți. Recent l-am avut printre noi ca voluntar, timp de un an, pe Benyhe Bernát, profesor de limba maghiară-istorie din Budapesta. De asemenea, la proiectele noastre iau parte mai mulți elevi ai singurei secții acreditate de teatru în limba maghiară înființată de mine.

În ultima perioadă, colaborăm și cu Universitatea de Arte din Târgu Mureș precum și cu Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB Cluj-Napoca. Unii membri ai trupei se alătură nouă pentru a se autodezvolta, pentru a obține experiență profesională și de viață.

Ne minunăm că tinerii nu merg cu plăcere la școală, dar nu vrem să ne confruntăm cu această problemă. Dacă am dialoga cu tinerii, am fi surprinși cât de ineficientă este educația primită de la noi.

Secția de teatru care funcționează în cadrul Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe este o insulă unde liceenii au parte nu numai de pregătire de specialitate dar și de dezvoltare personală. Încercăm să-i ghidăm pe elevii cu care lucrăm să descopere că viața înseamnă mai mult decât ceea ce vedem zi cu zi.

– Caracterul documentarist al producțiilor voastre este inspirat de experiențe personale sau mai degrabă de statutul de observator?

– Ambele influențe sunt prezente. O vreme nu am fost preocupat de viața publică, dar încerc să devin un cetățean din ce în ce mai conștient, să acord mai mare atenție la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Constat probleme destul de numeroase. Tinerii cresc fără părinți alături pentru că aceștia sunt nevoiți să plece la muncă în străinătate. E greu astfel să construiești o viziune corectă despre viitor. La o întâlnire cu publicul, în Elveția, maghiarii spuneau că la noi este mai bine pentru că relația părinte-copil este mai strânsă și că ei nu înțeleg ceea ce se întâmplă în Elveția. Atunci s-a ridicat un elvețian spunând că el în schimb vede cum noi ne agățăm cu încrâncenare de copiii noștri, deoarece dacă ei contribuie la plecarea copiilor lor de acasă la 18 sau mai puțini ani, înseamnă că le educă spiritul de independență.

În permanență noi încercăm să subliniem că problemele sunt în noi înșine, schimbarea trebuie să înceapă din interior, pentru că omul mai degrabă arată cu degetul spre celălalt, nu își asumă responsabilitatea. Dar trebuie să înțelegem că trebuie să devenim cetățeni responsabili pentru că noi suntem cei care votăm sau nu, noi ieșim în stradă atunci când suntem nevoiți să o facem.

Purtăm în noi poveri uriașe și ne așteptăm ca după noi și generațiile următoare să le poarte. Noi nu am putut să ne eliberăm de Trianon, nici de comunism, dar nu putem aștepta de la tineri să se raporteze la aceste probleme asemenea părinților lor, pentru că ei sunt altfel, trăiesc altfel, sunt mișcați de alte resorturi, sunt într-o altă etapă a cunoașterii existenței. Acceptarea diversității nu mutilează ci aduce culoare în plus vieților noastre.

Dacă iau ca premisă teatrul, atunci noi, creatorii maghiari din Ardeal, suntem norocoși pentru că avem în vecinătatea noastră imediată teatrul român care are o mare influență asupra actului teatral ardelean.

– Este adevărat că Osonó își va muta sediul la Budapesta? Sau veți avea reședință dublă?

Fazakas Misi-Osono (9)– La Sfântu Gheorghe am avut mereu probleme cu suportul financiar, am beneficiat de sume destul de mici, sprijin conform normativelor nu am avut niciodată, nu avem nici măcar sediu. În bugetul anual din anii trecuți sumele acordate de Consiliul Local au reprezentat 3%, am realizat totuși 25% din proiectele propuse, deoarece avem credința că trebuie să ne ocupăm și de comunitatea de aici. Acum ne aflăm în faza în care, după 15 ani de muncă voluntară, mergem în locurile unde suntem solicitați, unde ni se dă dovada faptului că este nevoie de munca și de experiența noastră și de unde putem primi impulsuri profesionale. Eu simt că Sfântu Gheorghe a obosit, și cu toate că este un spațiu cultural intensiv, pe undeva s-a plafonat la realizările de acum cinci ani. Trebuie să recunoaștem că orașul este mic.

Partenerii și sponsorii noștri actuali sunt la Budapesta, astfel suntem deja pe jumătate mutați, ne-am început proiectele, oricum dacă există solicitare vom demara proiecte și la Sfântu Gheorghe sau oriunde în România. Sponsorul nostru permanent, Asociația Tiszta Formák Alapítvány este din Ungaria, colaborarea durează de trei ani și ne sprijină în continuare, și conlucrarea cu Bakelit Multi Art Center este de lungă durată, cu ei lucrăm acum pe proiecte.

Avem un proiect câștigător și la AFCN, astfel în această primăvară avem turnee în zece orașe din România cu spectacolul documentarist „Chipul din oglinda apei”.

Interviu realizat de Fám Erika, erport.ro, tradus de Iliescu Edinda

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.