ACTUALITATE 15 decembrie 2015

Facturile la electricitate vor scădea cu 4-5% de la 1 ianuarie, în urma reducerii tarifelor de distribuție

de Covasna Media | 433 vizualizări

Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor scădea în medie cu 12% de la 1 ianuarie 2016, ceea ce va însemna o reducere de 4-5% a valorii facturii finale, a declarat, marţi, Marius Vladu, şeful Direcţiei Comunicare, Cooperare şi Relaţia cu Parlamentul din Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

„Tarifele de distribuţie se vor reduce cu 12%, în medie, de la 1 ianua­rie. Astfel că, având în vedere faptul că tariful de distribuţie reprezintă 40% din factura finală, aceasta va fi diminuată cu 4-5%”, a arătat Vladu.

Potrivit acestuia, ANRE monitorizează investiţiile făcute de operatorii de distribuţie, iar cele justificate sunt recunoscute în tarife.

„Până acum, au avut loc doar creşteri de tarif. Aceasta este pentru prima dată când ANRE constată că nu este nevoie de creştere, ci de scădere, pentru că profitul distribuitorilor trebuie ţinut în echilibru cu protecţia consumatorilor”, a adăugat reprezentantul ANRE.

Vladu a mai spus că ANRE nu recunoaşte în tarife investiţiile începute, ci doar pe cele finalizate şi puse în funcţiune.

Oficialii autorităţii precizează că, din analizele efectuate în vederea stabilirii corecţiilor valorice anuale, a rezultat că venitul reglementat rea­lizat de operatori în anul 2015 este mai mare decât cel cuvenit.

„În consecinţă, sunt necesare corecţii negative, a căror amânare presupune admiterea ca operatorii să beneficieze pentru o perioadă de timp de venituri suplimentare nejustificate, ceea ce considerăm că aduce preju­dicii utilizatorilor şi este în favoarea operatorilor de distribuţie.

În plus, dacă se menţine această tendinţă, ar rezulta de la an la an cumularea unor venituri negative amânate importante, de care operatorii de distribuţie concesionari ar beneficia nemeritat şi care ar fi din ce în ce mai dificil de reglat înainte de finalul perioadei de reglementare 2014 - 2018”, mai precizează reprezentanţii ANRE.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.