ACTUALITATE 20 iulie 2015

Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” ajunge la Muzeul Naţional Secuiesc

de Covasna Media | 727 vizualizări

Afis A si A media

Expoziţia itinerantă „Aurul şi argintul antic al României”, realizată de Muzeul Naţional de Istorie cu sprijinul Ministerului Culturii, va ajunge la sfârşitul acestei luni la Sfântu Gheorghe.

Conducerea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, care va găzdui timp de aproape două luni acest tezaur, a afirmat luni că această expoziţie este 'cea mai valoroasă' din istoria sa, din punctul de vedere al valorii exponatelor.

În cadrul acesteia vor putea fi văzute cele mai preţioase vestigii arheologice de pe teritoriul României, o parte dintre cele 1.004 exponate provenind din tezaurul istoric al muzeului bucureştean, iar celelalte aproape 800 de obiecte fiind selectate din colecţiile a 31 de muzee din ţară, partenere în proiect. Printre ele se numără şi tezaurele din Peteni şi Şimleul Silvaniei, datând din secolul I înainte de Hristos, păstrate în colecţia de arheologie al Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

„De la eneolitic până la epoca migraţiilor, adică de la a doua jumătate a mileniului 5. î.e.n. până la secolul VII e.n., cuprinzând o perioadă de mai multe milenii, exponatele prezintă într-un mod de-a dreptul strălucitor arta prelucrării metalelor preţioase ale diferitelor epoci istorice. Avem ocazia de a cunoaşte şi de a admira îndeaproape cele mai timpurii vestigii de aur din Europa de Est, nenumărate podoabe, arme şi tezaure din epoca fierului şi a bronzului, produsele aurarilor şi argintarilor sciţi, daci, greci şi romani, dar nu lipsesc din această expoziţie nici vestitele şi unicele vestigii din epoca migraţiilor, Tezaurul de la Pietroasa sau splendidele vestigii arheologice provenite din mormintele regale ale gepizilor descoperite la Apahida şi Someşeni. În acelaşi timp podoabele, vasele, armele, obiectele decorative de harnaşament, monezile, prin cantitatea, răspândirea, contextul în care au fost descoperite, estetica şi bogata semnificaţie a decorului ne dezvăluie în mod grăitor situaţia socială şi economică, simţul estetic, obiceiurile de vestimentaţie, credinţele despre lumea prezentă şi despre lumea cealaltă ale oamenilor din epoca respectivă”, se menţionează într-un comunicat de presă al Muzeului Naţional Secuiesc.

Expoziţia va fi deschisă la Sfântu Gheorghe în perioada 30 iulie – 6 septembrie a.c.

Muzeul Naţional de Istorie a României a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013, iar până acum expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Alba Iulia şi îşi va continua periplul prin ţară, la Buzău, Craiova, Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Constanţa şi Piteşti.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.