Doi răniți în urma unei explozii, la Bicfalău
UPDATE: Benzina aruncată direct pe jarul dintr-o sobă a declanșat, joi, o deflagrație puternică într-o locuință din Bicfalău, incident soldat cu rănirea a doi bărbați, în vârstă de 52 și 20 de ani. Deși apelurile inițiale la 112 indicau o explozie a unei butelii de gaz, ancheta pompierilor a stabilit că focul a izbucnit de la benzina turnată peste jar, un gest imprudent care a avut consecințe grave.
———
O explozie cauzată de o butelie de gaz a mobilizat în această după-amiază pompierii covăsneni în localitatea Bicfalău. Două persoane au suferit arsuri de gradul I și II. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, deflagrația a fost urmată de un incendiu.
Din fericire, flăcările au fost lichidate de localnici înainte ca echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe să ajungă la fața locului. La sosirea salvatorilor, au fost identificate două victime.
„La momentul sosirii echipajelor au fost identificate două victime de sex masculin, în vârstă de aproximativ 52 de ani și 20 de ani, conștiente, care prezentau arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor superioare și al feței”, a transmis ISU Covasna.
Pentru a se asigura că nu mai sunt pericole, în acest moment intervin forțe și mijloace din cadrul ISU Covasna, respectiv trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție pentru salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și autospeciala pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care unul cu medic din Brașov și unul din Sfântu Gheorghe.
Potrivit ISU Covasna, intervenția este în dinamică.