(Update) Exercițiu de simulare a dispariției unui minor în Sfântu Gheorghe, Coșeni și Chilieni
UPDATE: Exercițiul s-a încheiat cu succes.
Reprezentanții IPJ Covasna au anunțat că simularea de amploare s-a încheiat, iar toate obiectivele au fost atinse cu succes.
Pe lângă polițiști, jandarmi și pompieri, la acțiune au participat și oameni din comunitate: voluntarii de la Crucea Roșie Covasna și membrii Asociației „Sepsi Medvek”.
„Forțele participante au desfășurat activități specifice unor astfel de intervenții, printre care: constituirea punctului de comandă și coordonare, delimitarea și verificarea zonelor de interes, căutări pedestre în teren, verificarea împrejurimilor și a traseelor posibile, utilizarea echipamentelor specifice de căutare și intervenție, cooperarea între structurile participante și gestionarea fluxului informațional.
Exercițiul a urmărit atât testarea timpului de reacție și a capacității de coordonare între structurile implicate, cât și consolidarea cooperării dintre instituțiile publice și organizațiile de voluntari care pot sprijini astfel de intervenții în situații reale”, a transmis IPJ Covasna.
Polițiștii recomandă părinților și aparținătorilor:
- să supravegheze permanent copiii, mai ales în zone aglomerate sau în apropierea luciilor de apă;
- să îi învețe pe cei mici date esențiale, precum numele complet și modalitatea de a solicita ajutor;
- să anunțe de îndată autoritățile, prin apel la 112, atunci când observă dispariția unui copil;
- să ofere cât mai rapid informații și fotografii recente care pot ajuta la identificarea minorului.
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna mulțumește tuturor instituțiilor și voluntarilor implicați pentru sprijinul acordat și pentru buna colaborare în desfășurarea acestei activități.
—-----------------------------------------------
Dacă observați un număr mai mare de mașini de poliție, jandarmi sau pompieri în această dimineață, trebuie să știți că nu este vorba despre o situație reală de pericol. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna desfășoară un exercițiu de simulare pentru a testa cum se reacționează în cazul dispariției unui minor.
„Miercuri, începând cu ora 09:30, a fost declanșat un amplu exercițiu de simulare a unui caz de dispariție a unui minor în circumstanțe alarmante.
Activitatea se desfășoară în municipiul Sfântu Gheorghe și localitățile arondate Coșeni și Chilieni, având drept scop testarea modului de gestionare a unei situații similare într-un caz real, cu angrenarea instituțiilor cu atribuții în domeniu, precum și a partenerilor instituționali și a societății civile”, a transmis IPJ Covasna.
Conform scenariului stabilit de organizatori, dispeceratul a fost alertat cu privire la dispariția fictivă a unui copil de 3 ani din zona lacului de pescuit din Coșeni.
În teren au fost mobilizate toate forțele care ar interveni și într-un caz real: echipe de la Poliție, Jandarmerie și Pompieri, alături de voluntari și asociații partenere.
Activitatea este în curs de desfășurare. Revenim cu informații actualizate.
Sursa foto: Captură de ecran video IPJ Covasna