Eveniment AMY: iubitorii animalelor se reunesc pentru a le da o mână de ajutor
Asociația pentru câini fără stăpân AMY organizează un eveniment public pentru a da un semnal de alarmă cu privire la nevoia adopției și sterilizării. Totodată, scopul adunării este promovarea unei atitudini ferme împotriva eutanasierii. Această inițiativă își propune să aducă în prim-plan situația animalelor de pe străzi și să identifice soluții eficiente pentru îmbunătățirea acesteia. Evenimentul va avea loc marți, pe 20 iunie, între orele 18:00 și 19:00, în fața Teatrului Tamási Áron.
Sunt așteptați toți cei care vor să discute despre îngrijirea și protecția animalelor de orice specie, inclusiv a câinilor fără stăpân, atât cei aflați pe străzi, cât și cei găzduiți în Adăpostul Public, transmit reprezentanții Asociației pentru câini fără stăpân AMY.
„Mâine, vă așteptam la ora 18:00 pe toți care doresc schimbare, pe toți care doresc să-și împărtășească opiniile, au idei, sfaturi și soluții. Haideți să schimbăm ceva! Animalele au nevoie de noi!” au scris pe pagina de Facebook reprezentanții Asociației pentru câini fără stăpân AMY.
Organizatorii mai spun că participanții vor avea oportunitatea de a-și exprima opinia și de a oferi sugestii, fie în scris, fie anonim, referitoare la rezolvarea problemelor cu care se confruntă orașul.