ACTUALITATE 31 iulie 2014

Eşecul pe fonduri europene e colosal. Guvernul Ponta înscrie autogol după autogol

de Covasna Media | 552 vizualizări

Statul român este incapabil să atragă şi cheltuiască fondurile pe care Uniunea Europeană ne roagă să le luăm. Nu vorbim aici de incapacitatea firmelor private sau a antreprenorilor români, ci de incompetenţa instituţiilor de stat, conduse de la centru de Guvernul Victor Ponta.

În analiza execuţiei bugetare după primele 6 luni, Consiliul Fiscal vorbeşte de o „subperformanță de proporții în absorbția de fonduri europene nerambursabile al căror beneficiar final este statul.

Hilar este faptul că incapacitatea statului de a cheltui banii veniţi gratis din bugetul UE îl ajută pe premier să reducă pe moment deficitul bugetar şi să prezinte situaţia ca pe o mare victorie.

Dacă veniturile după primele 6 luni sunt mai mici decât cele programate cu 4,5 miliarde lei, cheltuielile au scăzut şi mai mult, cu 9,4 miliarde lei, pentru că s-au tăiat investiţiile, iar statul nu a fost obligat să plătească cereri de rambursare pe fonduri UE.

Cea mai mare contribuţie la evoluţiile mai sus descrise – mai mult de jumătate, revine subperformanţei în absorbţia de fonduri europene nerambursabile al căror beneficiar final este statul (doar acestea tranzitează bugetul general consolidat), cu impact atât la nivelul veniturilor cât şi la cel al cheltuielilor bugetare; astfel, cererile de rambursare aferente proiectelor finanţate cu fonduri UE post-aderare au fost mai mici cu 2,8 miliarde de lei comparativ cu sumele programate, nerealizarea acestor proiecte antrenând de asemenea economii de cheltuieli comparativ cu nivelul programat de circa 4,4 miliarde de lei”, arată Consiliul Fiscal.

Presiunea se mută astfel pe bugetele de anii viitori, când lipsa banilor de la UE şi blocajul pe investiţii vor diminua puternic veniturile bugetare, oricum reduse.

Ce mai spune Consiliul Fiscal: „În pofida subperformanței de proporții în absorbția de fonduri europene nerambursabile al căror beneficiar final este statul – comparativ cu programul semestrial, gradul de realizare la venituri este de 49%, în timp ce la nivelul cheltuielilor este 51% - propunerea de rectificare nu modifică estimările inițiale cu privire la acestea. În opinia Consiliului fiscal, estimările din proiectul de buget apar drept extrem de puțin probabil a se materializa”.

Mai nou se pune problema ca banii neabsorbiţi de români sau bulgari să ajungă pe mâna unor state competente, cum este Germania.

(realitatea.net)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.