ACTUALITATE 19 noiembrie 2013

Elevii nu mai pot fi trimişi la colţ sau daţi afară în timpul orei

de Covasna Media | 659 vizualizări

Profesorii care îi jignesc pe elevi riscă amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei

Elevii nu mai pot fi daţi afară din clasă în timpul orelor şi nici nu mai pot fi pedepsiţi prin trimiterea lor la colţ sau prin punerea lor să stea în picioare în timpul orei.

Astfel de tratamente sunt interzise prin Legea 257/2013 care modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat, marţi, modificările aduse legii, marcând astfel Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie.

Directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, a declarat că pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost prevăzute şi sancţiuni, personalul didactic şi nedidactic putând fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Ea a precizat însă că profesorii nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.

Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede că „în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora”. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

George Roman, director de programe la Organizaţia "Salvaţi Copiii", a spus că acest lucru înseamnă de fapt că profesorii nu mai au voie să ţină copiii la uşă, la colţ sau să îi dea afară din clasă.

„De asemenea, sunt interzise orice tip de insultă, discriminare, obligarea copilului să stea în picioare, precum şi orice acţiune care umileşte copilul”, a precizat Roman.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Minodorus, 20 noiembrie 2013
Aş trimite una dintre aceste persoane care contribuie la aprobarea acestor legi, să meargă cel puţin o lună într-o clasă de a şasea sau de a şaptea să vadă cum se descurcă acolo. Cred cş citeste integral
Kviatkovski, 20 noiembrie 2013
Sunt de acord. Copiii nu trebuie sa fie umiliti cu exceptia cadrelor didactice. Dar eu ma intreb :ce proiect legislativ sau ce lege in viguare apara onoarea profesorului in fata elevului ? Cu alte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.