ACTUALITATE 30 martie 2015

Eforturi pentru promovarea turistică a staţiunii Covasna

de Mirela Cara Dragu | 880 vizualizări

În Sala de Conferinţe a Hotelului Cerbul din Covasna a avut loc vineri o conferinţă de specialitate organizată în cadrul implementării proiectului „Promovarea Turismului Balnear şi a resurselor turistice endogene din zona turistică Covasna”, cu tema „Turismul şi dezvoltarea durabilă”. Proiectul are ca scop promovarea potenţialului turistic balnear şi mediatizarea resurselor naturale din regiunea Covasna şi din regiunea apropiată pe piaţa turistică din România. În urma derulării acestui proiect, se doreşte atât informarea corectă a turiştilor din ţară cu privire la posibilităţile oferite de turismul balnear din zonă, cât şi câştigarea unui loc meritoriu pe piaţa turistică naţională. Obiectivul general al proiectului este de promovare pe piaţa turistică din ţară a turismul balnear şi de mediatizare a resurselor naturale din oraşul Covasna şi din regiunea apropiată, contribuind astfel la consolidarea unei poziţii de succes pe piaţa turistică naţională.

În cadrul conferinţei, primarul oraşului Covasna, Thiesz János, care a făcut o prezentare a însemnătăţii proiectului, a punctat faptul că implementarea proiectului se confruntă cu dificultăţi care ţin de infrastructură. „Oraşul trece printr-o schimbare majoră în ceea ce priveşte infrastructura: apă, canalizare, fluvial, asfaltare, trotuare, spaţii verzi. Pentru toate acestea se derulează deja proiecte în valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro. Lucrările ar trebui finalizate până la data de 31 octombrie. După ce finalizăm, lucrurile vor deveni mai simple – a spus primarul staţiunii Covasna.

Directorul Incubatorului de Afaceri din Sfântu Gheorghe, coordonatorul Asociaţiei IMM-urilor din judeţul Covasna – ASIMCOV, Vajda Lajos, prezent la conferinţă, a susţinut o prezentare de specialitate prin care a evidenţiat câteva dintre aspectele care rămân de soluţionat în cadrul acestui proiect. Mai întâi, el a arătat că este important să stabilim în termeni foarte clari că în Covasna avem de-a face cu un turism balneologic, de prevenire şi tratament, şi nu cu un turism distractiv. „Deocamdată se amestecă totul. E important să ştim în ce direcţie dorim să ducem staţiunea Covasna, a spus Vajda, care a mai arătat că în România sunt probleme de nivel ministerial, care ţin de faptul că Ministerul Sănătăţii nu simte ce potenţial are această zonă, dar şi de faptul că alte ministere, cum este cel al Turismului sau al Agriculturii, nu se implică în promovarea zonei. Mai mult, staţiunile turistice de la noi sunt tratate ca oricare alte oraşe şi nimeni nu ia atitudine pentru o schimbare în acest sens. Este nevoie de o abordare nouă şi aici trebuie să vedem ce au făcut ţările occidentale. Acestea şi-au rezolvat mai întâi infrastructura. Şi Covasna are deja rezultate în acest sens, în ultimii ani – a spus Vajda Lajos, care crede că lucrurile se pot îndrepta dacă la un moment dat va exista un dialog între ministere, agenţii economici, cercetare, bănci şi şcoli profesionale, toţi fiind factori de care depinde dezvoltarea turismului în ţara noastră şi, implicit, în Covasna.

Managerul proiectului, Crina Ciurea, a subliniat faptul că eforturile de dezvoltare a turismului, în cadrul acestui proiect finanţat prin fonduri europene, se îndreaptă totodată şi în direcţia promovării. Noi am reuşit să promovăm resursele din Covasna prin realizarea unor materiale de prezentare şi informare. Acestea sunt distribuite în cadrul târgurilor, conferinţelor şi evenimentelor pe care le organizăm. În luna iunie, de exemplu, vom organiza un târg de turism chiar în Covasna. Am realizat de asemenea şi un filmuleţ de 30 de minute cu informaţii despre staţiune – a spus Crina Ciurea care a precizat că valoarea totală a proiectului este de 1.048.965 lei, din care 846.279 lei, fonduri nerambursabile.

Oraşul Covasna este una dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice din ţară şi beneficiază de resurse turistice importante, cu precădere naturale. Varietatea resurselor naturale, apele minerale, mofetele (emanaţii de CO2), aerul curat şi peisajul pitoresc oferă posibilitatea turismului de sănătate, iar acest fapt trebuie valorificat pentru dezvoltarea întregii regiuni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.