Abrogarea OUG 13 şi adoptarea OUG 14, marţi, în Parlament nu înseamnă un război câştigat de Opoziţie, de preşedinte, de partide politice. Este doar o bătălie în care Strada, societatea civilă, poporul luminat au ieşit victorioase. Doar o bătălie, reţineţi, pentru că PSD-ALDE vor muta războiul în Parlament, au şi făcut-o. Unde e mult mai complicat să ajungi cu vreun mesaj, unde totul înseamnă compromis, relaţii subterane, vânzări-cumpărări pe holuri, prin WC-uri şi alte încăperi ferite de microfoane şi presă.

Marea victorie nu este, aşadar, abolirea unei ordonanţe nedrepte şi dedicate unor penali iluştri, ci trezirea naţiei. Câţiva lideri penali şi gogomani, adică şmecheri şi nepricepuţi ai PSD-ALDE, au trezit naţiunea la acţiune. Ne-au deşteptat mai mult decât orice altceva. Ne-au redat conştiinţa că suntem un popor, nu o populaţie amorfă numai bună de prostit la alegeri cu minciuni şi amorţită apoi cu mari realizări – câteva sute de lei la leafă sau câţiva zeci de lei la pensie. De-aici încolo, Strada va reacţiona la orice activitate discreţionară, ilegală sau imorală a clasei politice reprezentate în Parlament.

Va fi greu, va fi mult de muncă, dar Strada nu mai e singură. Are de partea ei o Europă şi-o lume întreagă. De altfel, convingerea mea este că dacă Uniunea Europeană n-ar fi reacţionat aşa cum a reacţionat, ar fi fost extrem de greu să schimbi ceva în România. Mircea Cărtărescu spunea că „România încearcă să se reinventeze”, ceea ce este nu doar probabil, ci şi posibil. Concret, putem spune că tinerii protestatari au ocupat nu doar Strada, ci şi Conştiinţa curată a României reale. Iar Strada are parteneri care o pot ajuta foarte consistent, mă gândesc aici la cel puţin două partide în Parlament. PNL se va trezi, până la urmă, după ce îşi va alege un preşedinte adevărat, iar USR va trebui să treacă de la scenete de imagine la acţiuni consistente în legislativ. Are câţiva specialişti capabili să propună nişte legi aşteptate de mediul economic, aşa că ar fi nevoie să treacă de la sforăieli şi duşuri în incinta Casei Poporului la hărţuirea Puterii cu legi şi propuneri concrete. Din câte ştiu eu, cam ăsta ar fi rolul esenţial al unei Opoziţii active în Parlament: să se bată pe legi şi proiecte, nu pe şosete şi perne de-acasă mutate în fotoliile Camerei Deputaţilor.

Alianţa PSD-ALDE nu se simte vinovată pentru tot ce se-ntâmplă de trei săptămâni încoace, puteţi fi siguri de asta. Liderii Dragnea şi Tăriceanu au mutat doar teatrul de acţiune, câmpul de luptă de la Palatul Victoria s-a deplasat la Palatul Parlamentului. Aici, e drept, nu poţi legifera pe ascuns, Parlamentul nu dă Ordonanţe de urgenţă noaptea, ca hoţii, dar poate da legi la fel de dăunătoare ţării şi democraţiei în văzul lumii. Asta înseamnă că, mai mult decât oricând, lipsind încrederea e nevoie de supravegherea atentă a parlamentarilor Puterii, cei care au dovedit că n-au patrie adorată, ci partid conducător şi preşedinte călăuzitor. „Ochii pe ei” trebuie să fie sloganul viitorilor patru ani în care alianţa PSD-ALDE va conduce România.

Iar pentru asta va fi nevoie de specialişti în toate domeniile vieţii sociale. „Guvernul din umbră” propus, pe vremuri, de partidele politice trebuie să fie reinventat de Stradă. Nu există un partid al Străzii, protestatarii nu s-au transformat într-una sau mai multe formaţiuni politice, dar e nevoie să-şi pună la treabă specialiştii şi, cu ajutorul „cailor troieni” din interiorul Parlamentului, să afle din timp ce urzesc „reprezentanţii poporului” (ce ironie...) în legislativ. E trist, dar e purul adevăr: dacă încredere nu e, nimic nu se mişcă în România.

Da, asta-i treaba: „războiul” de gherilă al luminilor, sloganurilor şi pancartelor haioase va intra într-o nouă fază, cea a acţiunilor cu bătaie lungă din Parlament, capabile să influenţeze direct segmente importante ale vieţii fiecăruia dintre noi. Important nu va fi ca Strada să schimbe mereu guverne, ci să oblige partidele care au câştigat alegerile să guverneze pentru România, nu pentru gaşca lor penală. Iată cum victoria recentă a Străzii schimbă principii şi paradigme învechite.

(Dumitru Manolăchescu)