Sărbătorile religioase mari, cum sunt Crăciunul şi Paştele, abundă în clişee: să fim buni, să dăruim, să fim empatici, să iertăm, să ne bucurăm, să fim fericiţi. De parcă n-ar trebui să facem toate astea în fiecare zi dac-am putea, dacă ne-ar permite creierul, inima, educaţia, caracterul şi buzunarul. Într-un decembrie ocupat până la jumătate cu o campanie electorală e şi mai rău, eşti pur şi simplu agresat de ipocrizie, mitocănie, minciună, prefăcătorie, oratorie. Dacă ne-am fi născut ieri-alaltăieri, am fi putut crede că lumea asta ticăloasă s-a schimbat în ţărişoara noastră, răii şi famenii au fugit încotro au văzut cu ochii, speriaţi de sfinţenia românească, iar în ţară au rămas doar românii buni, darnici, simpatici, empatici, iertători, bucuroşi şi fericiţi.

Din păcate – sau din fericire, încă nu-mi dau seama –, nu ne-am născut chiar toţi ieri şi înţelegem ce înseamnă să fii bun, darnic, empatic, bucuros, fericit sau nefericit pentru că aşa te-ai născut tu, sau când o faci la comandă politică. Înţelegând lucrurile astea, pot să arunc o privire în viitorul imediat şi să fiu sceptic, dar n-o s-o fac. Dimpotrivă, îmi impun un optimism triumfalist, în ideea că, dacă Moş Crăciun există, el va veni în România ceva mai devreme în acest decembrie electoral, pentru a le dărui oamenilor din toate categoriile sociale şi profesionale ceea ce le lipseşte: credinţa că votul lor poate schimba ceva şi puterea să spere. Recunosc, pe de altă parte, că e o credinţă aproape oarbă – ca orice credinţă, de altfel –, câtă vreme votăm liber de-atâţia ani şi nu s-a prea schimbat mare lucru (dac-aş spune că nu s-a schimbat nimic, aş exagera, adevărul e că am pornit de-atât de jos încât viteza noastră de reacţie trebuia să fie mult, mult mai mare ca să se vadă ceva spectaculos). Persistă o uriaşă nevoie de schimbare, de sus şi până jos. Toţi ar trebui să fim subiecţii acestei schimbări, în fiecare dintre noi ar trebui să se producă „declicul” care să ne modifice felul în care gândim şi acţionăm, să ne pună de acord cu epoca şi realitatea în care trăim. Nu poţi cere altuia să se schimbe, să fie bun, cinstit, corect, harnic, iubitor de oameni şi de ţară în vreme ce tu rămâi acelaşi anacronic personaj trist şi vetust, supus manipulărilor de cea mai joasă speţă politică, ancorat în nostalgii egalitariste şi chipuri cioplite de care nu faci nici un efort să scapi.

L-aş ruga, aşadar, pe Moş Crăciun să pună în sacul lui cu daruri anticipate pentru cei mari şi tari câte puţin din toate, dar obligatoriu ceva mai mult creier, mai puţină hoţie, mai multă empatie şi modestie. Iar pentru votanţii de toate culorile şi vârstele, mai puţină naivitate şi mai multă încredere că putem schimba, totuşi, sistemul ticăloşit. Dacă nu noi, cine?! Pentru că sistemul ăsta nu se schimbă niciodată singur, cu de la sine voinţă. Trebuie să-l obligi să se schimbe, iar votul este singura cale pe care o pot lua în calcul în acest moment. Ştiu că-i greu, Moşule, dar mai am două zile-speranţă, nu?

Poate fi Moş Crăciun atât de bun şi de înţelept încât să asculte ruga unuia care crede mai mult în oamenii vii decât în poveşti cu moaşte şi sfinţi? Nu ştiu. Mai am, spuneam, de două zile speranţă, aşa că vă invit să mergeţi duminică la vot. Inutil să vă ofer motive, sunt convins că le puteţi găsi şi singuri, privind în jur şi cercetând „meandrele concretului” din care s-au întrupat aceşti 27 de ani în care ne-am zbătut, cei mai mulţi dintre noi, ca peştele pe uscat. 27 de ani în care alţii au adunat averi nemăsurate exploatând exact naivitatea, credulitatea, sărăcia şi prostia noastră.

Ieşiţi din amorţeală, ieşiţi din papuci şi mergeţi la vot. Veţi găsi, imposibil să nu găsiţi, oameni şi partide care nu s-au compromis; sau, ca să fiu în ton cu realitatea crudă, s-au compromis mai puţin. Votaţi partide şi nume care nu vă trezesc amintiri urâte, poate fi o soluţie. Sper să ne mai auzim-citim şi după alegeri, dacă nu cumva ne-or îneca de tot amarul, obida, sila-mila de noi şi de alţii. Ceea ce se prea poate...

Dumitru Manolăchescu