Să vorbim despre ce va face Iohannis după întâmplarea cu votul pe moţiune, dar să facem o paranteză; una scurtă: cum traducem „votul conform propriei conştiinţe” în cazul parlamentarilor.

Abordez problema conştiinţei proprii (sugerată de un prieten cititor cotidian de presă) din cel puţin două motive: *sub umbrela asta se adăpostesc toţi traseiştii-fripturişti din Parlament *nu ştim cum se traduce sintagma. Adică avem îndoieli asupra rigurozităţii. Ce înseamnă „propria conştiinţă” la un vot al unui deputat PSD de Covasna, să zicem, la moţiune? Este deputatul cu pricina stăpân pe votul lui? Votul ăla e al lui, sau al celor care l-au votat? Pentru că eu, de pildă, dacă l-aş fi votat la alegeri pe Octavian Goga, proaspăt membru PSD, revenit la matcă după o trecere profitabilă pe la PMP (asta da inspiraţie...), n-aş fi acceptat „propria lui conştiinţă” la votul favorabil moţiunii lui Dragnea. Pentru că eu l-am ales pe listele lui Băsescu, nu pe ale lui Dragnea. Şi-atunci nu m-ar fi trădat pe mine, alegătorul onest, traseistul Goga? Oare un parlamentar nu-i reprezintă, totuşi, pe cei care l-au ales? Se interesează, oare, vreodată parlamentarul român care sunt nevoile, convingerile şi preferinţele alegătorilor din circumscripţia care l-a trimis în Parlament?

Bun, deocamdată e suficient. Să trecem la lucruri şi mai serioase: cum va presta Iohannis în problema viitorului premier şi ce-am vrea unii dintre noi de la el. Preşedintele e sfătuit în toate felurile: să accepte o variantă comodă introdusă pe sub uşă de Dragnea; să nu accepte nicio variantă comodă, să lupte cu duşmanul de clasă; să bage alegeri anticipate, forţând mâna unei alianţe PSD-ALDE aflate în pierdere de viteză pe plan electoral. Şi multe altele, care urmăresc exclusiv interesul electoral al viitorului candidat prezidenţial Iohannis.

Toate variantele „specialiştilor” sunt, în aceeaşi măsură, bune şi ne bune. În nicio variantă nu câştigă clar România. În câteva dintre ele, pe termen scurt câştigă 1.200.000 de bugetari. Pentru ei s-a dat Legea salarizării unitare, doar pe ei îi favorizează Olguţa şi Dragnea, de parcă ţara asta ar sta pe un PIB adus de-acasă de bugetari. Nu-mi place răsfăţul lor şi părăsirea definitivă a întreprinzătorului privat, cel care susţine economia. Privatul va câştiga mai puţin decât le promite cuplul Dragnea-Olguţa bugetarilor, ceea ce mi se pare ciudat, ca să nu zic anormal. Vom fi în curând o ţară de bugetari. Cine va mai produce?! Bugetarii ar fi singurii mulţumiţi de această lege care încă îi ţine pe pesedişti la un scor mult peste ce merită.

Revenind la oile şi ciobanii noştri, aş zice că preşedintele Iohannis a fost ajutat decisiv de Dragnea şi Tăriceanu, care s-au dovedit a fi nişte mieluşei neînţărcaţi. Acum, abia acum Iohannis poate să hotărască viitorul României pe încă 3 ani fără amestecul hotărâtor al PSD-ALDE. Nu-i deloc important ce cred eu c-ar trebui să facă preşedintele, dar e foarte importantă crearea unei mase critice care să-l sprijine în continuare pe Iohannis în lupta anticorupţie şi pronormalitate în politică: până ce Opoziţia nu va fi pregătită să guverneze România altfel decât a făcut-o şi o face PSD, Iohannis nu are decât varianta acceptării unui premier cât mai comod, frecventabil şi mai puţin corupt decât cei care îl propun. Nu cred că preşedintele îşi poate permite luxul trimiterii PSD în Opoziţie, pentru simplul motiv că PNL-USR nu înseamnă nimic pe scena politică la această oră. Va însemna, probabil, ceva peste 2-3 ani, la alegeri, acum Opoziţia este în reconstrucţie. N-ai cum să mizezi pe ea la guvernare, iar dacă o faci înseamnă s-o distrugi pe termen mediu şi lung.

Ce îi rămâne de făcut? Mă declaram zilele trecute partizanul alegerilor anticipate. Nu mai sunt aşa sigur că, în faţa tăvălugului populist al unei guvernări PSD-ALDE, alegerile astea vor da alt câştigător decât cel din iarna trecută. Electoratul român nu e pregătit să vadă dincolo de promisiuni şi programe fantasmagorice. N-ar avea, deci, niciun rost să cheltuim o groază de bani pe nişte alegeri care nu vor schimba mare lucru.

Rămâne, cum spuneam, o singură variantă fezabilă: un premier PSD frecventabil şi, dacă se poate, cât mai puţin coruptibil (greu de găsit la PSD, dar cine ştie...). Dacă Dragnea nu-l găseşte, preşedintele îl poate trimite să-l mai caute. Până la urmă, în poziţia de ghiocel în care l-a adus moţiunea de cenzură, Dragnea nu poate emite mari pretenţii. Iar dacă o face, lui Iohannis îi convine şi varianta „războiului total”. Aşa cum se prezintă acum situaţia politică, preşedintele nu poate pierde, chiar dacă va fi nevoit să sfideze rezultatul votului din decembrie trecut, cel pe care pune atâta bază coaliţia PSD-ALDE.

(Dumitru Manolăchescu)