Cam asta e ideea şefului Senatului, un politician „cărunt murdar”, cum i-ar zice CTP dacă n-ar fi irosit metafora pe Ilie Năstase. A spus-o fără nicio jenă, fără să roşească, fără să-i crape obrazul: „O naţiune îşi poate pierde teritoriul, populaţia, capitala şi armata, dar rămâne vie cât timp e întrupată de Parlament”.

Dacă ne uităm în sondajele de opinie, populaţia asta care „poate să piară” oricând este de părere că Parlamentul nu-i bun de nimic altceva decât să toace banii de la buget, adică banii populaţiei sărăcite şi manipulate. Parlamentul stă cel mai jos la capitolul încredere. Şi-atunci, pentru ce ar rămâne vie o naţiune doar cu un Parlament trufaş, orgolios şi leneş? Pentru că aşa zice Călin Popescu Tăriceanu, „marele maestru” al luptei împotriva Justiţiei.

Trufia şi orgoliul ăsta nemăsurate dau glas fricii aleşilor. Fricii de lege, de procurori, de judecători. De-aici eforturile neîntrerupte de a închide gura Justiţiei şi luptei anticorupţie. De-aici discursurile sforăitoare, jenante în esenţa lor când vin din partea unor oameni care n-au grijă decât de pielea lor. Păi nu? Naţiunea rezistă datorită Parlamentului. O fi, Tăriceanu îşi aminteşte de primul Parlament al României, cel de-acum 100 de ani, dar uită că ei, aleşii de azi şi ieri, sunt nişte nevrednici epigoni.

Adică naţiunea întreagă, noi toţi suntem vii, astăzi, pentru că ne-au făcut respiraţie gură la gură aleşii noştri. Bravos, neicușorule, perla asta pare scoasă direct din „puţul gândirii”. O spune un urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi alte „nimicuri” cu iz infracţional, dar noi trebuie să-i dăm ascultare, să-l credem şi să-i pupăm tălpile pentru că el (mai că-mi vine să scriu cu E mare...) reprezintă chintesenţa Naţiunii, singura ei speranţă şi ultimul nostru dor!

Ţara asta s-a întors cu dosu-n sus. Cei care se laudă că-s democraţi şi liberali pur-sânge au devenit campioni ai luptei anti-Justiţie, anti-Lege, anti-DNA. Celor doi „campioni” de esenţă liberală – i-am numit aici pe Tăriceanu şi Băsescu – li se alătură un luptător social-democrat, Liviu Dragnea. Adică aproape întreg Parlamentul României. Un loc în care aleşii noştri fac comisii de anchetă, schimbă regulamente şi legi doar pentru a o scoate din joc pe Codruţa Kovesi, pentru a-i timora pe procurori şi judecători: „Vedeţi că noi putem orice, noi suntem chintesenţa valorii, noi reprezentăm naţiunea”. Clar, nu?

Aceşti oameni îşi urmează „programul de guvernare”. Cel adevărat, nu ăla pe care ni-l vântură Dragnea zilnic prin faţa ochilor: „Noi vă creştem lefurile şi pensiile, vă scutim de nişte impozite, voi în schimb aveţi grijă să tăceţi mâlc, să nu vedeţi hoţiile noastre, să ne lăudaţi şi să ne alegeţi ori de câte ori se va vota în ţara asta!”. O negociere pe faţă, practic, doar cine-i dus cu pluta nu vede despre ce-i vorba.

Tăriceanu exprimă, astfel, părerea şi voinţa unei largi majorităţi parlamentare, una unită nu în lupta pentru apărarea intereselor populaţiei care poate să piară, ci în lupta împotriva Justiţiei, pentru apărarea propriilor interese ale aleşilor. E o realitate ca un vis urât, căruia „liberalii” Tăriceanu şi Băsescu îi conferă chip şi adresă.

(Dumitru Manolăchescu)