Pe capetele noastre de locuitori ai României au stat mereu greutăţi uriaşe. Pe vremea mult-iubitului Ceauşescu ne apăsau pe creştet kile de ulei, zahăr, cartofi, lemn din pădurile virgine, roţi de caşcaval şi roţi de maşini made in ţara noastră. Pe vremea mult-prea-iubiţilor conducători contemporani ne stau alte angarale pe cap: tone de corupţi şi hoţi, milioane de euro împrumutaţi, alte milioane de români plecaţi să fure din ţări mai bogate ş.a.m.d.

Ultima găselniţă în materie aparţine, desigur, celui mai inovativ partid în materie de manipulări Media. Îl veţi descoperi singuri după ce veţi afla că s-a deschis cu mare alai pesedist şi fără pompe de benzină încă un ciot de autostradă, de 15 km, între Lugoj şi Deva. Oficialităţi locale şi centrale, promisiuni, şampanie, cozonac (suntem prea săraci să mâncăm pâine cu sare...), discursuri festive. Tot tacâmul moştenit de la celelalte guvernări, pesediste sau peneliste sau pediste, nici nu mai contează.

Ei bine, petrecerea de la km. 15 a sărbătorit succesele tuturor guvernărilor post-decembriste în materie de drumuri civilizate: în 27 de ani de capitalism de cumetrie am reuşit să construim 570 de km. de autostrăzi. Din care vreo 30 încep deja să se dărâme, dar asta-i altă discuţie, să nu stricăm festivismul, optimismul şi implicarea activă a autorităţilor. Specialiştii au început să calculeze: 570 după ’90, 160 înainte de ’90, în total 730. Asta-i cifra magică. Atâţia km. de autostradă are Românica, draga de ea! Ce ne mai spun specialiştii? Păi, uite: cei 570 de km. de după Revoluţie au costat 14 miliarde de lei, asta însemnând preţuri cu mult peste media europeană. 40 de milioane de euro s-au risipit doar pe studiile de fezabilitate, nişte lucruri perfect inutile născocite de tot felul de băieţi deştepţi, prieteni cu miniştrii şi şefii de la CNADNR – autoritatea care se face că se ocupă de construirea de drumuri şi autostrăzi.

Cel mai bun lucru, însă, abia acum îl aflaţi: pe capul fiecărui locuitor stau exact 3,8 cm. de autostradă. Puţin, frate, să nu ne strice freza, să nu ne doară capul. Păi cum s-or simţi nemţii, sau spaniolii, sau italienii, care au metri întregi de autostradă pe cap?! Până şi bulgarii şi ungurii se simt apăsaţi de mai mulţi centimetri, bulgarii au pe ceafa lor groasă (asta spune Eminescu, nu eu) 8,6 cm. de autostradă, ungurii 18,2 cm. Vă daţi seama ce poartă oamenii ăştia pe cap?!

Trebuie să mulţumim iubiţilor conducători ai Românicii că ne protejează, lăsându-ne cu capul în nori şi cu picioarele pe pământul sfânt al drumurilor noastre mereu stricate, mereu desfundate, mereu reparate cu lopata şi roaba, în buna tradiţie strămoşească. Şi mai trebuie să-l rugăm frumos pe mult-pupăciosul nostru premier să nu se implice prea mult în construirea de noi şi noi autostrăzi, aşa cum a promis cu ocazia şampanizării celor 15 km. de la Lugoj. Staţi liniştiţi la locurile voastre, vorba mult-stimatei tovarăşe Elena, măi fraţi guvernanţi, că se poate şi fără infrastructură. La români autostrăzile aduc ghinion.

Să vă vând un pont, poate vă pune puţin pe gânduri: vi-l amintiţi pe Victor Ponta? Ei, cum să nu vi-l amintiţi, e băiatul ăla vesel şi simpatic care a promis că nu mai candidează pentru nici o funcţie dacă nu face în mandatul lui de premier autostrada Comarnic – Braşov. Ăla, da-da. Şi n-a făcut-o, săracu’, dar a candidat. Şi-a ieşit din nou parlamentar, deputat parcă. De-aia zic, nu riscaţi nici o promisiune şi mai ales nu vă implicaţi prea activ în povestea cu autostrăzile, că riscaţi să vă înjure lumea că sunteţi mincinoşi. Ca să nu mai vorbesc că de la autostrăzi li s-a tras multor premieri şi miniştri, unii au şi-acum pe cap dosare penale cu Bechtel, alţii au fost nevoiţi să demisioneze... Lăsaţi preoţilor grija autostrăzilor, se ocupă ei, dau acatiste, fac slujbe, înalţă rugăciuni la Prea Curata, bat mătănii... Voi vedeţi de treburile serioase ale ţării, daţi-i afară din închisori pe corupţi, pe incompatibili, pe violatori, pe ăia de-au abuzat în serviciu, dublaţi lefurile bugetarilor, să aibă şi ei de-o şampanie şi-un cozonac, că vin vremuri grele.

Astea sunt problemele românilor, cu drumurile ne descurcăm noi cumva, iar de investitori străini obişnuiţi cu luxul unor drumuri civilizate nici n-avem nevoie, să stea la ei acolo, să ne lase pe noi să trăim aşa cum am învăţat de la moşii şi strămoşii noştri, că ne pierdem imediat bunurile cele mai preţioase: credinţa şi identitatea.

(Dumitru Manolăchescu)