„Observatorul de Covasna” s-a născut dintr-o frumoasă nebunie a unor ani nebuni. În 2003, într-o primăvară mai ploioasă decât asta, la Teatrul din Sfântu Gheorghe publicul cititor şi cârtitor de presă românească independentă vedea pe un ecran primul număr al ziarului. Aveam atunci cu 14 ani mai puţin, ceea ce nu înseamnă că eram tânăr, dar trăiam cele mai mari emoţii ale vieţii mele de gazetar, o viaţă începută în 1970, la „Cuvântul nou”. Dacă mi-ar fi spus cineva, în 2003, că voi scrie şi în 2017 la „Observatorul” aş fi jurat că-i dus cu pluta. Uite că „minunea” s-a-ntâmplat, ziarul care îşi dorea să fie „altfel” sărbătoreşte 3.000 de numere.

„Observatorul de Covasna” a reuşit să deschidă drumuri noi în presa românească din judeţ. De fapt, chiar a reuşit să fie „altfel”. A reuşit să trăiască, unii ar zice să supravieţuiască, într-un mediu în general ostil presei româneşti. Şi a reuşit asta datorită eforturilor unor oameni pasionaţi de himere precum cuvântul scris, libertatea presei, adevăr şi, poate, puţină dreptate... În aceşti 14 ani s-au întâmplat multe, s-au schimbat „gărzi”, sisteme, conduceri, acţionari, redactori, guverne, preşedinţi, „epoci”. Un lucru a rămas, indiferent cine şi-a pus semnătura pe actul de naştere al ziarului: pasiunea pentru cuvântul scris, libertatea presei, adevăr şi, poate, puţină dreptate.

Aşa încât, în ziua în care „Observatorul de Covasna” împlineşte 3.000 de numere mă văd nevoit să fac ce nu fac de obicei: să-mi laud colegii şi să le mulţumesc pentru că au rezistat pe nişte baricade putrede vreme de 14 ani. Şi să le doresc să reziste în continuare, în ciuda tuturor insatisfacţiilor şi neîmplinirilor cu care meseria de gazetar te gratulează la rece, în fiecare zi.

Ştiu că avem cititori preţioşi şi deştepţi. Mai ştiu că ziarul trăieşte de azi până cel târziu mâine. Dar sunt sigur că în acest răstimp se întâmplă ceva care scapă unei minţi obişnuite cu suficienţa existenţei cotidiene: ziarul ăla, poate un articol sau un cuvânt sau un titlu din el, lasă o urmă în mintea celui care îl citeşte. Iar dacă urma asta nu se simte, înseamnă ori că noi nu ne-am făcut bine meseria, ori că trebuie să aşteptaţi ziarul de-a doua zi... Nu aruncaţi cu pietre din prima, „tranşeele” în care se zbate să existe presa scrisă sunt în prima linie a „frontului” Media.

Îmi doresc şi vă doresc cât mai multe apariţii ale „Observatorului de Covasna”, un ziar care reuşeşte să existe şi să fie „altfel” datorită eforturilor unor pasionaţi de himere. Gândiţi-vă şi la asta atunci când, supăraţi şi enervaţi de ineficienţa bătrânei prese scrise, vă orientaţi spre vitrina cu manipulatori de pe tinerele ecrane ale televiziunilor. Gândiţi-vă, de fapt, că presa scrisă şi-a depăşit cu mult condiţia în condiţiile vitrege dictate de competiţia cu ofensiva TV-NET. Cu siguranţă, se poate mai mult, dar asta aşteptăm în fiecare zi, noi toţi, fiecare de la celălalt. E greu, ardem etapele şi efortul ăsta ne costă. Şi pe noi, şi pe dumneavoastră.

Cum să închei dacă nu printr-o urare firească: La mulţi ani „Observatorului de Covasna”, celor care îl scot pe piaţă şi, desigur, cititorilor lui, fără de care ziarul nu şi-ar găsi niciun sens!

(Dumitru Manolăchescu)