Taxele şi impozitele pe care le plătesc românii cresc de la an la an, atât ca număr, cât şi ca mărime. Pentru foarte puţini contribuabili acest adevăr pare nesemnificativ, pentru cei mai mulţi un impozit în plus îi poate falimenta. Aceştia din urmă, pentru a-şi salva afacerea îşi închid firma în România şi se mută în Bulgaria, unde impozitul e de 10%, iar pe dividende de 5%. În general, mediul de afaceri este mult mai prietenos la sud de Dunăre decât în ţara noastră.

La noi fiecare ministru născoceşte o nouă taxă. Nu neapărat pentru că aşa vrea el, ci pentru că şeful suprem îi spune că nu sunt bani la buget şi-atunci... orice taxă, oricât de ticăloasă şi nepopulară ar fi, e permisă. Cum să te mai intereseze ce vrea poporul când el, poporul, te-a binecuvântat cu o majoritate de 70% în Parlament?! În logica guvernamentală, poporul ăsta n-ar prea avea dreptul să se plângă, să înjure, să cârcotească. Asta a votat, asta are, a spus-o şi-o spune mereu premierul nostru ascuns în studiourile televiziunilor lui Voiculescu. Eu am noroc, n-am votat USL şi-mi permit!

Cel mai fiscal ministru de Finanţe de până acum, Daniel Chiţoiu, a mai născocit o taxă: cea pentru certificarea declaraţiei anuale de impozit pe profit (formularul 101, binecunoscut de întreprinzătorii privaţi). Declaraţia asta va trebui certificată de un consultant fiscal. Nu gratis, desigur, ci contracost. Nu se ştie cât va costa impresionantul efort al consultantului fiscal autorizat, dar dacă înmulţeşti numărul firmelor private din ţară cu o cifră, oricât de mică (să zicem 5 euro doar), iese o sumă impresionantă.

Dar nu suma în sine e importantă, nu 5 sau 10 euro vor sărăci şi nemulţumi firmele private, ci acţiunea în sine, care n-are niciun rost în afara celui de a îmbogăţi o categorie profesională, cea a consultanţilor fiscali. Categorie din care, atenţie!, ministrul Chiţoiu a făcut şi face parte, dumnealui a fost chiar preşedintele Camerei consultanţilor fiscali. Că aşa-i la noi, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Nu mai putem cumpăra lapte de la ţărani pentru că acestora li se impune un echipament de prelucrare a laptelui care costă câteva mii de euro. De unde să ia ţăranul banii ăştia?! Evident, nu-i are, soarta ţăranului român n-a interesat niciodată vreun guvern al acestei ţări. Dar ne trebuie neapărat o taxă care să îmbogăţească o categorie profesională prietenă cu ministrul de Finanţe.

Nu poate fi vorba, oare, aici de-un soi de conflict de interese? Sigur că poate fi vorba, consultanţii fiscali provin, în mare parte, din rândul funcţionarilor de la Finanţe, ei controlează consultanţii fiscali, altfel spus ei centrează şi tot ei dau cu capul! Dar de ce să nu se poată şi-aşa la noi când însuşi premierul are dublă-triplă personalitate, este când deputat, când premier, când soţul soţiei sale, în această din urmă calitate părăsind-o pe Victoria Nuland, un emisar american deloc atrăgător, în favoarea unei călătorii private cu soţia în Italia...

Românii au vrut, în majoritate, capitalism în România. Clasa politică se pare că nu a îmbrăţişat decât parţial şi conjunctural ideea, altfel nu-mi explic de ce şi cum se face că niciun guvern post-decembrist n-a arătat bunăvoinţă şi determinare în a sprijini, cu măsuri concrete, mediul privat de afaceri. Dimpotrivă, de câte ori s-a pus problema sprijinirii acestui mediu s-au găsit tot felul de motive pentru a nu face ce trebuia făcut. Ca urmare, şomajul a crescut şi va creşte în continuare (cheltuielile estimate în buget pentru plata şomerilor sunt mai mari decât în 2013), povara fiscală pe forţa de muncă rămâne aceeaşi, scăderea contribuţiilor de asigurări sociale nu se va produce nici în 2014... Toate astea, plus multe altele pe care le ştiu foarte bine investitorii, inclusiv cei străini, scad ponderea investiţiilor străine, care sunt din ce în ce mai puţine pe teritoriul României.

Cam aşa stăm la capitolul „ce face guvernul pentru mediul privat de afaceri”: lipsă de predictibilitate, nesiguranţă majoră şi continuă, împovărare fiscală ilogică şi permanentă. Ca să nu mai vorbim de birocraţia instaurată peste tot, inclusiv la primării, de dificultatea de a ghici ce vrea ministerul cu pricina, de drumuri inutile, cozi interminabile, umilinţe, bătaie de joc. Guvernul se laudă, în schimb, cu creşterea salariului minim pe economie, creştere pe care tot mediul privat o suportă, tot firmele duc greul.

Aş spune încă un singur lucru: dacă mediul privat mai rezistă în România, acesta este exclusiv meritul firmelor, al oamenilor care rezistă şi fac treabă în condiţiile foarte dificile „asigurate” de guvernul ministrului Chiţoiu.