Sintagma aparţine d-lui Gabriel Liiceanu. Distinsul filozof, scriitor şi jurnalist s-a declarat „cetăţean” la Bruxelles, unde s-a dus, împreună cu alt „cetăţean” al presei româneşti independente, dl. Liviu Avram, pentru a explica membrilor din Comisia LIBE a Parlamentului European care-i tărăşenia cu democraţia şi Justiţia în România. O idee extrem de eficientă, menită să contracareze gargara penibilă a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, un tip care declara în faţa aceleiaşi comisii că „Ordonanţa 13 în sine nu a fost o problemă, problema a fost de procedură. Societatea a reacţionat pentru că a fost adoptată la ora 11 noaptea, nefiresc”. Vă daţi seama ce ne aşteaptă cu acest Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiţiei?!

Aşadar, Gabriel Liiceanu, Liviu Avram, Victor Alistar şi protestatarii care au fost prezenţi miercuri cu „#rezist” în faţa Parlamentului European au arătat încă o dată că societatea civilă românească s-a maturizat şi nu mai poate fi păcălită şi manipulată. Nu pot să rezist tentaţiei de a cita câteva lucruri spuse de dl. Liiceanu în faţa membrilor Comisiei LIBE:

„Orice individ e obligat moral şi politic să îşi exerseze funcţia de supraveghetor al politicului şi meseria supremă de cetăţean.

Nu am nicio îndoială că Dragnea şi colegii, pentru a scăpa de puşcărie, nu s-ar da înapoi de la nimic, au demonstrat-o de-a lungul anilor şi în ultimele două luni. De la Iliescu şi până la Dragnea, trecând prin guvernele Năstase şi Ponta, plagiator şi judecat, istoria a făcut din România poate cel mai năpăstuit popor din UE.

Cei care ne-au adus aici vor să se bucure nestingheriţi de ce au furat. Ţinta lor e acum Parchetul General şi DNA. Dragnea a spus săptămâna trecută: "Trebuie să ne concentrăm pe demiterea şefei DNA".

De la generaţia de 20 de ani, necontaminată de Ceauşescu, poate începe totul. Sunt inteligenţi, dinamici şi nu mai pot fi manipulaţi.”

Aţi mai auzit vorbele astea, le-aţi mai citit prin ziare, le-am mai spus şi noi în nişte editoriale, dar e nemaipomenit că au fost spuse de o persoană precum Gabriel Liiceanu în Parlamentul European – o instituţie fără de care România ar fi fost acum pe nicăieri. Pentru că frica mea, frica noastră asta ar trebui să fie: ce vom face când Uniunea Europeană se va sătura de hoţiile şi ticăloşiile politicienilor români şi ne va lăsa în plata ruşilor? Sau: ce vom face când politicienii români majoritari în Parlament îşi vor face suficient curaj şi le vor da cu tifla europenilor, după binecunoscutul exemplu ungar, polonez şi, desigur, rusesc?

Este motivul pentru care îmi voi asuma întotdeauna „meseria supremă de cetăţean”. N-am făcut-o de când mă ştiu, am avut şi eu nevoie de ani de zile pentru a înţelege ce e bine şi ce e rău şi nici acum nu-s foarte sigur că nu pot fi păcălit, dar uite că există în ţara asta oameni ca Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu, Patapievici, Avram, CT Popescu, minţi şi caractere de excepţie, de la care ai mereu ceva de învăţat. În care îţi regăseşti propriile opţiuni şi care te ajută să rezişti. Aşa cum te ajută, din februarie încoace, şi Strada. O Stradă care adună din ce în ce mai mulţi oameni deştepţi, determinaţi, puşi pe fapte, nu doar pe vorbe.

În aproximativ aceeaşi zi în care Gabriel Liiceanu, Liviu Avram şi Victor Alistar vorbeau la Parlamentul European, în faţa Parlamentului României apărea un lider ALDE, unul de-l cheamă Dumitru Zmău, costumat doar în chiloţi, care voia să-şi arate goliciunea „din partea din faţă” (expresia îi aparţine) pentru a-şi etala susţinerea faţă de Tăriceanu, în dauna lui Daniel Constantin. Gesturi de toată jena, aşa cum de toată jena este clasa noastră politică „reprezentativă” pe plan naţional, una care cere pensii speciale, indemnizaţii, salarii dublate, privilegii cu toptanul... Ăştia sunt politicienii care au pretenţia să fie respectaţi, votaţi, suportaţi, eventual iubiţi, adulaţi şi aplaudaţi. Iar ca acest Zmău sunt foarte, foarte mulţi. De-aia suntem unde suntem, pentru că foarte mulţi – şi-aici nu mă refer doar la politicieni – gândesc doar cu ce au în „partea din faţă”.

Alegeţi, e atât de simplu!

(Dumitru Manolăchescu)