Luni a fost o zi plină pentru Uniunea Social-Liberală. Victor Ponta s-a întors plin de energii purificatoare după ce-a dat mâna cu premierul rus Medvedev şi l-a văzut de departe pe Vladimir Putin, la Olimpiada de iarnă de la Soci. Nu avea nevoie de răfuieli, ar fi vrut să rumege cât mai mult succesul mediatic înregistrat în Rusia, dar prietenii liberali i-au pregătit surprize neplăcute: primarul Sibiului, Klaus Johannis, ministru de Interne şi vicepremier. Restul propunerilor liberale pentru fotoliile Sănătăţii şi Economiei chiar nu contează, se dovedeşte o dată în plus că PNL are o rezervă de cadre sau o politică de cadre de tot râsul. Altfel nu poţi înţelege de ce să-l roteşti pe un nepriceput ca Nicolăescu de la Sănătate la Finanţe, sau de ce să-l resuscitezi pe Teodor Atanasiu dându-i pe mână Ministerul Economiei. Nimeni cu scaun la cap nu poate pricepe ce treabă au oamenii ăştia cu funcţiile pentru care sunt propuşi, dar tocmai de asta nu ne vom strădui să înţelegem ce este de neînţeles.

Să revenim la primarul Sibiului, acolo poate fi interesant să zăbovim puţin. Johannis n-are o presă foarte bună la el acasă, dar asta nu înseamnă mare lucru. Nu i se pot pune în cârcă prea multe nerealizări şi nici blestemăţii de tot felul. De asemenea, sunt sigur că neamţul Johannis va face tot ce trebuie pentru a nu eluda legile româneşti în materie de administraţie locală. Probabil va renunţa la calitatea de primar şi va deveni ministru de Interne şi vicepremier. Cu siguranţă, va fi un vicepremier eficient, pentru că nu poţi fi altfel când n-ai nicio răspundere – priviţi-l pe vicepremierul Gabriel Oprea şi veţi vedea ce înseamnă să n-ai nicio treabă. Important va fi, însă, să fie un ministru de Interne eficient şi cât de cât obiectiv. Ceea ce sperăm că va fi, pentru că Johannis este, totuşi, neamţ.

Treaba de ieri de la vila Lac 1, unde s-au întâlnit liberalii, şi vila Lac 2, unde s-au strâns pesediştii (sau invers, dar ce contează?!), a fost o întrecere între juriştii partidelor respective. Oamenii ăştia trebuiau să găsească rapid nişte chichiţe care să-i permită lui Johannis să fie ministru de Interne, vicepremier al Guvernului Ponta şi, dacă se poate, primar al Sibiului în acelaşi timp. Greu, foarte greu, trebuie menajate fel de fel de incompatibilităţi şi susceptibilităţi, adică nu-l poţi retrage pe Oprea din calitatea de vicepremier, n-ai cum s-o faci din moment ce ai o alianţă cu UNPR, nu poţi nici să-l laşi pe Johannis să fie şi primar, că nu-ţi dă voie legea... Ca să pui toate astea de acord ai nevoie de mulţi şi pricepuţi jurişti. Care n-au găsit, luni, răspunsuri la toate întrebările. Dar nu ne supărăm doar pentru atâta lucru, românii au învăţat să aştepte.

Dacă pot bănui ce caută Klaus Johannis la Interne, omul fiind OK din multe puncte de vedere, nu reuşesc nicicum să înţeleg ce caută la Finanţe unul care n-a făcut nimic la Sănătate. Nicolăescu s-a ilustrat printr-o laudă de sine care îl face un demn emul al premierului Victor Ponta, ceea ce, în opinia mea, nu-i deloc de laudă. „Las un minister la cheie, am rezolvat reforma 99%”. Ce-o fi însemnând „la cheie” pentru Nicolăescu? Vaccinul defect de la Cantacuzino? Curăţenia pe holuri şi două suluri de hârtie igienică în plus la WC-urile din spitale? România post-decembristă a avut 24 de miniştri ai Sănătăţii; anul şi ministrul. Cristian Buşoi va fi, la 35 de ani, al 24-lea pe listă. Omul pare în regulă, nu seamănă cu predecesorul, numai că problemele ministerului sunt uriaşe şi foarte departe de a fi fost rezolvate de Nicolăescu.

Propunerea lui Atanasiu la Economie se înscrie în aria „loialitate contra incompetenţă”, cântată atât de des în România de când valorile s-au zdruncinat rău de tot, lăsând competenţii muritori de foame şi aburcând la conducerea ţării tot soiul de incompetenţi. Incompetenţi, dar loiali. E ca la fotbal, ca să fii un bun dinamovist trebuie mai întâi să înjuri Steaua, restul se rezolvă. Aici e jocul, n-am prea văzut în ţara noastră partide politice care să crească şi să promoveze specialişti, pe care să le intereseze să adune în partid oameni competenţi. Important e să-ţi înjuri pe toate posturile TV adversarii politici, iar dacă o faci suficient de convingător, ai toate şansele să ajungi mare. Mă rog, mare în accepţiunea şchioapă a cuvântului, atât de bine ilustrată de clasa noastră politică în întregimea ei.

Aşadar, luni a fost o zi istorică pentru România. O zi în care nişte partide s-au strâns ca să se-adune, sub directa îndrumare şi sub nepreţuitul control al unui fost turnător al Securităţii lui Ceauşescu. O zi în care la nişte Vile de pe nişte Lacuri s-a pus la cale soarta Guvernului Ponta, dacă nu cumva şi soarta Ţării. O zi în care, încă o dată, loialitatea şi incompetenţa şi-au dat mâna. O zi pierdută, ca atâtea altele. Dar nu disperaţi, mâine e-o altă zi...