ACTUALITATE 8 mai 2017

EDITORIAL. Câtă dragoste înseamnă o indemnizaţie de la Guvern?

de Observatorul de Covasna | 427 vizualizări

PSD ia în calcul plafonarea indemnizaţiilor pentru mame. E o tăiere mascată, de fapt. D-na ministru-cea-atât-de-puţin-vorbitoare Shhaideh se gândeşte că 5.000-10.000 de lei ar ajunge pentru o mamă-tată care a hotărât să facă/crească un copil mulţumind parlamentarilor şi Guvernului că au crescut indemnizaţiile astea până la cer. Dacă-mi amintesc bine, e unul/una care şi-a rostuit, legal, o indemnizaţie de 35.000 de euro pe lună.

Din această perspectivă, 10.000 de lei pare prea puţin, iar 5.000 de lei abia ajung. De fapt, dacă nu gândim doar teoretic, ci ne păstrăm bunul simţ şi picioarele pe pământ, 10.000 de lei indemnizaţie pentru un copil vreme de doi-patru ani ar fi mai mult decât suficient. Dar nu numai despre asta-i vorba. Familiilor din România le lipsesc multe alte lucruri şi toate lipsurile astea complotează împotriva creşterii natalităţii.

Să ne lămurim, nu faci un copil doar pentru că îţi dă statul 80% sau 100% din leafa pe care o aveai înainte de a naşte. Şi nu renunţi la idee doar pentru că guvernanţii nu mai au bani şi îţi plafonează indemnizaţia la 10.000 de lei. Dacă o faci, totuşi, e bine să te gândeşti de trei ori la ce te aşteaptă, pentru că nu-i deloc atât de simplu cum pare. Eu cred că faci copilul ăla pentru că vrei să ai un urmaş, pentru că ai nişte instincte materne-paterne care funcţionează, pentru că lăcrimezi când te gândeşti cum îl vei privi dormind pe îngeraşul care-ţi zâmbeşte în somn. Sunt o mulţime de motive pentru care merită să ai un copil.

Dar, vor spune destui, sunt la fel de multe motive care-ţi şoptesc că nu-i momentul cel mai potrivit să faci un copil. Unul dintre acestea: nu ne descurcăm cu banii. Pentru mulţi oameni, însă, indemnizaţia copiilor este singura sursă de venit. Pentru aceşti oameni – mi-e groază să spun că ei sunt majoritatea – indemnizaţia şi ajutoarele de la stat sunt vitale. Ei sunt cei care asigură România de mâine?! Ei, câtă vreme ceilalţi, care câştigă prea mult pentru a renunţa la carieră în favoarea copiilor, au nevoie de indemnizaţii de 10 – 20 – 30 de mii de lei pe lună ca să-şi permită „luxul” de a creşte un copil. Lor, acestor părinţi, plafonarea indemnizaţiilor la 10.000 de lei li s-ar putea părea o nenorocire. Ceilalţi, adică marea majoritate, nu sunt afectaţi, indemnizaţiile lor nu urcau nici măcar la 2.000 de lei.

Ceva nu-i în regulă aici, nici de-o parte, nici de cealaltă. Faptul că PSD pare să se fi hotărât să plafoneze indemnizaţiile „neruşinate” nu-i rău – ar trebui să fie o măsură în toate, dar actuala Putere nu pare să ştie ce-i aia măsură. Rău e că partidul ăsta s-a întins mult mai mult decât îl ţine plapuma bugetară şi-acum încearcă să taie, să cârpească, să mărească accize, doar-doar va ţine deficitul sub 3%, aşa cum s-a tot lăudat şi-a promis. Dar şi mai rău, apropo de indemnizaţiile copiilor, e că PSD nu înţelege adevăratele motive pentru care familiile din România refuză să contribuie la creşterea natalităţii. Unul dintre ele, şi cred că este cel mai important: statul român nu merită această favoare. Oricât ar părea de crud, e adevărul adevărat. Tinerele familii pleacă în străinătate şi fac acolo copii. Care nu vor ajunge în România decât în chip de turişti, până s-or sătura să ne găsească cu aceleaşi drumuri impracticabile. Sau, cum spunea Brâncuşi întors de la Paris după nişte ani buni de zile: „Proşti v-am lăsat, proşti vă găsesc”.

E o realitate dezarmantă şi confuză: guvernanţii vorbesc despre indemnizaţii de zeci de mii de lei ca de un premiu pentru mămici şi tătici. Dar sunt atât de mulţumiţi de ei, încât nu se gândesc o clipă măcar la sistemul sanitar bolnav, care ne omoară şi betegesc copilaşii, la învăţământul nenorocit, rămas la nivelul de pe vremea lui Ceauşescu, nu iau în calcul lipsa de perspectivă socio-economică şi nici nu le trece prin minte că oamenii ar putea fi speriaţi de inconsistenţa şi inconsecvenţa unui act de guvernare, ori de minciunile şi hoţiile aceloraşi guvernanţi.

Din ţară pleacă românii nu doar pentru că au lefuri mici şi indemnizaţii pentru copii la fel. Din ţară se pleacă pentru că oamenilor li s-au furat o groază de alte lucruri esenţiale, printre care Adevărul, Dreptatea, Identitatea. Aceşti oameni cred că nu merită să trăieşti, cu atât mai puţin să naşti un copil în România. Nu sunt în totalitate de acord cu acest tip de gândire, dar îi pot înţelege resorturile intime.

Revenind: d-na ministru Shaidehh propune nu doar plafonarea indemnizaţiilor, ci şi, în contrapartidă, dublarea concediului post-natal, sau cum i-o mai spune, de la doi la patru ani. Nu ştiu dacă d-na ministru are copii şi cam ce vârstă au ei dacă-i are, dar pot să confirm din proprie experienţă (am două nepoţele de 4 şi 6 ani) că mămicile care stau doi ani acasă trăiesc o dramă în momentul în care se întorc la serviciu. Cum o fi, oare, după patru ani de îngrijit copilul la domiciliu?!

(Dumitru Manolăchescu)  

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.