ACTUALITATE 17 septembrie 2015

Echipa de handbal juniori III a C.S.M. Sfântu Gheorghe ia startul în Campionatul Naţional

de Covasna Media | 1453 vizualizări

Sâmbătă, 19 septembrie, va avea loc prima etapă din Campionatul Naţional de Handbal Masculin Juniori III, ediţia 2015-2016.

După o perioadă de pregătire în Tabăra de la Pădureni şi turneele de pregătire de la Ghimbav şi Blejoi, unde a obţinut rezultate promiţătoare, echipa C.S.M. Sfântu Gheorghe debutează sâmbătă în primul meci oficial, acasă, în Sala Sporturilor „Szabo Kati”, la ora 11.00, în compania echipei C.S. Blejoi, una din pretendentele la câştigarea grupei.

Echipa de Juniori III a C.S.M. Sf. Gheorghe a fost repartizată în seria C, serie din care mai fac parte următoarele echipe: C.S. Olimpic Mizil, C.S. Blejoi, C.S. Dinamo Braşov, C.S. Sporting Ghimbav, C.S.S. Ploieşti, C.S.M. Ploieşti.

Lotul de jucători este compus din: Bădiţă Leonard Marian (venit de la C.S. Viitorul Piteşti), Bălăceanu Laurenţiu (C.S.M. Sf. Gheorghe), Cernea Darius Andrei (C.S.M. Sf. Gheorghe), Campen Alexandru Florin (C.S.M. Sf. Gheor­ghe), Chira George Gabriel (C.S.M. Sf. Gheorghe), Corodenu Corneliu Alexandru (C.S.M. Sf. Gheorghe), Cristea Octavian (C.S. Viitorul Piteşti), Hess Armin Teodor (C.S.M. Sf. Gheor­ghe), Găitan Cristian Alexandru (C.S. Viitorul Piteşti), Kalanyos Emanuel (C.S.M. Sf. Gheorghe), Manea George Robert (C.S.M. Sf. Gheorghe), Nivnea Cristian Alexandru (C.S.M. Sf. Gheor­ghe), Rode Laszlo (C.S.S. Sf. Gheorghe), Savu Andrei (C.S.M. Sf. Gheorghe), Sorban Istvan Ramon (C.S.M. Sf. Gheorghe), Todoran Bogdan (C.S.M. Sf. Gheorghe), Ţifrea Andrei (C.S.M. Sf. Gheorghe).

handbal-juniori III-CSM (4) site

Înaintea startului competiţiei, antrenorul prof. Viorel Bărbos a ţinut să mulţumească conducerii clubului, d-lui director George Carcadia, pentru efortul şi implicarea în asigurarea unor condiţii optime de pregătire şi şi-a exprimat convingerea că în acest an competiţional echipa de handbal J3 a C.S.M. Sf. Gheorghe va reprezenta o surpriză plăcută, atât în campionat, cât şi pentru iubitorii handbalului din Sf. Gheorghe.

Directorul clubului, George Carcadia, a afirmat că s-au făcut eforturi pentru a forma o echipă competitivă inclusiv prin întărirea acesteia cu jucători de la alte cluburi, iar obiectivul fixat pentru anul competiţional 2015-2016 este unul îndrăzneţ, repectiv accederea în turneul final.

Cu ocazia debutului în campionat atât jucătorii cât şi conducerea C.S.M. Sfântu Gheorghe vă invită să asistaţi la startul în noul sezon competiţional, sâmbătă, 19 septembrie, ora 11.00, la sala „ Szabo Kati”, cu atât mai mult cu cât şi echipa de handbal feminin a oraşului va debuta în Campionatul Naţional Divizia „A”, la ora 14.00.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.